Kovesi a spus că depistarea celor opt persoane din Orientul Mijlociu este rezultatul colaborării dintre Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public. „Avem o colaborare cu SRI, foarte bună pe ceea ce înseamnă terorism, criminalitate organizată şi transfrontalieră. SRI ne-a trimis o sesizare cu privire la acest grup”, a declarat Kovesi.
„Sunt persoane care provin din tabere de refugiaţi palestinieni din Libia, Siria şi fâşia Gaza. Au solicitat azil politic, dar s-a constatat că aveau legături cu organizaţia Hamas”, a detaliat procurorul general, precizând că asemenea acţiuni au mai avut loc şi înainte, un caz recent fiind declararea ca indezirabil a unui cetăţean pakistanez.
Opt persoane din Orientul Mijlociu au fost prinse în România sub suspiciunea că ar fi încercat să creeze o structură de migraţie ilegală şi pentru că aveau contacte cu organizaţii teroriste internaţionale, informează România TV. Suspecţii de terorism vor fi cel mai probabil declaraţi indezirabili şi expulzaţi din ţară.
SRI a cerut Parchetului Curţii de Apel Bucureşti declararea ca indezirabile a celor opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, „din motive de securitate naţională”, fiind suspectate de „acţiuni subversive” în favoarea unor grupări teroriste.
La data de 22 august, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti „pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a unui grup de opt persoane provenind din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, pentru motive de securitate naţională”.
„În cauză au rezultat indicii privind desfăşurarea de către aceste persoane de acţiuni subversive în favoarea unor grupuri considerate teroriste de către organismele internaţionale”, a precizat sursa citată.
Astfel, în perioada aprilie – august 2012, cele opt persoane au urmărit verificarea posibilităţilor de constituire în România a unei eventuale structuri de sprijin pentru activităţi de migrare ilegală ce puteau fi accesate de membrii unor organizaţii teroriste active la nivel internaţional.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, pentru Mediafax, că cei opt etnici palestinieni pentru care s-a cerut expulzarea au legături cu organizaţii teroriste internaţionale şi intenţionau să realizeze o structură de sprijin în România pentru migraţia unora dintre membrii acest
„În perioada aprilie – august 2012 SRI a investigat informativ şi a documentat activitatea unei reţele de etnici palestinieni cu legături în sfera unor entităţi teroriste. Cele opt persoane au ajuns şi au încercat să se stabilească în România utilizând filierele de migraţie ilegală cu punct de plecare în zona Orientului Mijlociu. Intenţia acestora era identificarea posibilităţilor de constituire în ţara noastră a unei eventuale structuri de sprijin pentru activităţi de migraţie ilegală ce puteau fi accesate de membri au unor organizaţii teroriste active la nivel internaţional”, a declarat Sava.