„Am considerat că e necesar să aducem o schimbare, până la finalul lunii mai, pe două zone importante, zona de achiziţii publice la modul general, unde s-au adus simplificări, eliminări de anumite elemente care erau dovezi de birocraţie excesivă.(…) Mergem pe modulul pe care Comisia Eupeană îl practică la nivelul său, vizavi de anumite proceduri, sub pragurile Comisiei Europene pentru că aici noi am încărcat în mod excesiv şi nejustificat, nu a cerut nimeni acest lucru, am încărcat modul în care se poate face o achiziţie publică sub anumite praguri, vorbim de servicii, de bunuri sau de lucrări. Aici s-a simplificat foarte mult această zonă” a afirmat, miercuri, ministru Finanţelor Publice.
Eugen Teodorovici a precizat că Guvernul merge pe ideea de a descuraja contestarea achiziţiilor publice care a devenit o „practică foarte prezentă” şi de a se decide după primul nivel de contestare ca, dacă se merge pe menţinerea atribuirii contractuui, acesta să fie semnat, chiar dacă firma care contestă uzează de căile de atac următoare.
„Dacă va câştiga la acel nivel, atunci să i se ramburseze o parte din marja de profit pe care şi-a prevăzut-o iniţial la momentul la care a ofertat, astfel încât să nu mai ţinem pe loc contractele, mai ales cele de investiţii” a spus Teodorovici.
Întrebat care va fi maja privind o eventuală despăgubire în astfel de situaţii şi cine va suporta costurile aferente unor eventuale despăgubiri, ministrul Finanţelor a spus că „în mod normal autoritatea contractantă îşi va asuma faptul că, într-un final, la nivelul Curţii a rămas o decizie definitivă în sensul invers decât ea a decis la nivelul atribuirii contractului”.
Teodorovici a anunţat, de asemenea, că până în luna mai se vor face schimbări şi în ceea ce priveşte achiziţiile centralizate.
„Atacăm şi zona de achiziţii centralizate, adică avem anumite produse care sunt foare costisitoare, vă dau câteva exemple: combustibil, medicamente, autoturisme şi alte astfel de produse pe care BEI, care a lucrat alături de noi, le-a identificat ca fiind cele mai costisitoare şi cu care o să începem achiziţii centralizate, adică la nivel central, toate nevoile legate de aceste produse se vor face centralizat, penru că vrem să reducem costurile şi nu numai. După aceea, practica dacă este bună şi acceptabilă, se poate aplica şi la nivel local” a mai afirmat ministrul Finanţelor.
Acesta a explicat că sunt ţări care au redus considerabil chetuielile după ce au aplicat un astfel de mecanism de achiziţii la nivel centralizat, el dând exemplul Croaţiei despre care a spus că a avut o reducere de 31% a cheltuielilor şi al Austriei care a redus cu 28% cheltuielile în urma aplicării sistemului centralizat de achiziţii pentru unele produse.