Situaţia podului, aflat pe Calea Griviţei, a fost amplu dezbătută în ultimele zile, după publicarea unor poze care arată un nivel avansat de degradare al acestuia.
„Lucrările de intervenţie se vor executa în zona Podului Constanţa, administrată de CFR, la km 4+327, în anumite intervale orare doar în cursul nopţii, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul acestor lucrări asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic. Pentru menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă rutieră, traficul în zona Podului Constanţa, în perioada intervenţiei, va fi dirijat şi semnalizat temporar cu ajutorul indicatoarelor rutiere”, se arată în comunicat.
PMB, despre starea avansată de degradare a Podului Constanţa: CFR a dat asigurări că îl va reabilita
Totodată, în paralel cu desfăşurarea lucrărilor de intervenţie, Regionala CF Bucureşti continuă parcurgerea etapelor premergătoare implementării programului de reparaţii la Podul Constanţa, pentru zona administrată de CFR SA, potrivit companiei.
Până în prezent au fost elaborate expertiza tehnică şi DALI (documentaţie tehnico-economică similară studiului de fezabilitate), documentaţii tehnice obligatorii în vederea demarării procedurilor de lansare a licitaţiei pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de reparaţii, potrivit CFR SA.
„Valoarea estimativă a lucrărilor de reparaţii, conform devizului general emis, este de 5,13 milioane lei, licitaţia urmând a fi lansată în semestrul II al acestui an”, se arată în comunicat.