„Astăzi se inaugurează tranzacţionarea obligaţiunilor emise de Municipiul Bucureşti. În premieră, municipiul Bucureşti a încasat o primă de emisiune de aproape 3 milioane lei, ceea ce este de apreciat. Au fost interesaţi investitorii, fie că vorbim de bănci comerciale, fonduri de investiţii, de pensii, asiguratori, iar emisiunea a fost subscrisă cu peste 50%”, a spus Firea.
Potrivit acesteia, Bucureştiul este cel mai mare pol de creştere economică din România, contribuind cu aproape 25% la PIB-ul ţării.
„Bucureştiul, cu problemele pe care le avem, este cel mai mare pol de creştere economică din România. Contribuie cu aproape 25% la Produsul intern brut al ţării şi reprezintă 10% din populaţie. Pentru prima dată de la preluarea mandatului am vorbit despre zona metropolitană şi despre necesitatea unei legi a capitalei şi metropolei, document care este în lucru şi va aduce o viaţă mai bună pentru toţi locuitorii”, a afirmat primarul Capitalei.
O nouă emisiune de obligaţiuni municipale în valoare de 555 milioane de lei, emisă de Municipiul Bucureşti, intră joi la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Conform unui anunţ al operatorului pieţei de capital, obligaţiunile au scadenţa pe 23 aprilie 2028 (maturitate la 10 ani) şi este vorba despre 55.500 de titluri cu o valoare nominală de 10.000 de lei. Rata cuponului este de 5,6%.
În prezent, la Bursa de Valori Bucureşti sunt tranzacţionate patru emisiuni de obligaţiuni emise de Municipiul Bucureşti.