“Considerăm extrem de grav faptul că în anul 2018 şeful Guvernului promovează public atitudini care ne aduc aminte de vremurile de mult apuse. Conform art. 6, alin. (2) din Statutul Elevului, , fapt care interzice din start orice comportament care poate aduce atingere integrităţii fizice sau psihice a elevilor, mai ales din partea profesorilor, persoane care ar trebui să le deschidă perspectivele, să îi determine să îndrăznească, să îşi asume riscuri. Or, acestea nu se pot cultiva prin instituirea unei culturi a fricii. Suntem de părere că respectul este ceva ce se capătă prin fapte, nu prin impunere”, a transmis Asociaţia Elevilor, pe Facebook.
Asociaţia îi cere premierului să îşi ceară public scuze pentru acea afirmaţie.
“Îi solicităm doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă să le ceară public scuze elevilor din România. Atâta timp cât persoanele de la conducerea ţării fac afirmaţii de genul acesta, considerându-le normalităţi, nu ne putem aştepta la o schimbare a paradigmei în educaţie, cu atât mai puţin la o adaptare a sistemului de învăţământ, alături de mentalităţile care îl constituie, la cerinţele şi aşteptările secolului al XXI-lea”, mai spune Asociaţia Elevilor din Constanţa.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri seară, întrebată ce va face dacă preşedintele Klaus Iohannis va veni la o şedinţă de Guvern, că ar trebui ca preşedintele să anunţe şi să existe pe ordinea de zi a şedinţei un punct care să necesite prezenţa acestuia. „Nu suntem la şcoală ca să vină domnul profesor şi să ia elevii de urechi. Dacă a făcut-o o dată, asta nu înseamnă că trebuie să se repete”, a afirmat Dăncilă, la România TV.