Incidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 19.00.
Cei doi bărbaţi din Făgăraş, Gheorghe Boamfă şi Iulius Valeriu Boamfă, au intrat în locuinţa unui alt bărbat, rudă a lor, cu care aveau un conflict mai vechi, iar după ce s-au certat cei doi l-au lovit pe acesta cu o bâtă de baseball şi l-au tăiat cu o sabie la piciorul stâng.
Victimei i-a fost amputat piciorul de la genunchi, ajungând în stare gravă la Spitalul Judeţean Braşov.
„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în seara zilei de 24 august 2012 în jurul orelor 19.00, pe fondul unor conflicte mai vechi, în contextul unor discuţii contradictorii purtate cu partea vătămată B.H., inculpaţii l-au lovit cu o bâtă de baseball şi cu o sabie în zona genunchiului stâng, producându-i amputaţia membrului victimei“, a declarat şi procurorul Elena Cerasela Ungureanu, citat de newsbv.ro.
Cei doi agresori au fost reţinuţi de poliţişti, iar sâmbătă au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, de către Tribunalul Braşov, pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu.