Zeci de colegi din toată ţara au venit la Craiova pentru a-i aduce un ultim omagiu comandorului, iar mai multe avioane au survolat zona pe toată durata funeraliilor.
Corpul neînsufleţit al comandorului Aurelian Cojocaru a fost depus încă de vineri seară la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Craiova, unde sâmbătă un sobor de preoţi a oficiat o slujbă, iar curtea bisericii s-a umplut de coroane de flori aduse de cunoscuţi, prieteni, dar şi colegi din armată veniţi să îi aducă un ultim omagiu. De asemenea, superiorii pilotului din cadrul Ministerului Apărării au fost prezenţi la funeralii, alături de oficialităţi ale judeţului.
„Nu a fost coleg pe care Relu să nu îl ajute, renunţând de multe ori la propriile interese petnru a-şi ajuta semenii. În acest moment, atât de tragic, nu pot decât să mulţumesc familiei care ni l-a dat pe Relu”, a spus Florea Drăghici, şeful Centrului de Cercetări şi Încercări în Zbor Craiova, unde activa comandorul Aurelian Cojocaru.
„Un om deosebit, un profesionist, un prieten adevărat”, a spus, la rândul său, Valentin Carra, unul dintre colegii comandorului.
Comandorul Aurelian Cojocaru şi-a pierdut viaţa joi dimineaţă, după ce avionul IAR 99 Şoim pe care îl pilota s-a prăbuşit în apropierea Aeroportului Criaova. În momentul impactului, avionul, care executa un zbor de antrenament, a luat foc, fiind distrus complet. Comandorul Cojocaru (48 de ani) era şeful Secţiei piloţi încercare, navigaţie şi meteorologie şi avea 900 de ore de zbor pe acest tip de aeronavă.
La momentul accidentului în avion se mai afla şi locotenent-comandorul Mihail-Relu Ioana, care s-a catapultat. Acesta a fost grav rănit, în prezent fiind internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Capitală, unde a fost adus cu un elicopter al MApN.