Tatăl Deliei a fost externat recent, dar starea lui de sănătate este în continuare şubredă. Părintele vedetei a fost operat la rinichi, intervenţie pe care se pare că ar fi trebuit să o facă de mai mult timp. Mama artistei a fost cea care a făcut dezvăluiri despre operaţia fostului ei soţ, pe care îl îngrijeşte ca un adevărat cadru medical.
„Din păcate, spitalul la care a fost el duce lipsă de paturi şi a trebuit să-l iau acasă. E foarte greu, pentru că trebuie pansat. Trebuie să fiu şi asistentă, şi bucătăreasă. Nu prea poate să se deplaseze, pentru că are o tăietură clasică, pe toată burta. A fost o tumoră acolo şi rinichiul a fost extirpat. Aşteptăm rezultatul biopsiei. Eu sper să fie bine, pentru că e pe picioare. Încerc să le protejez pe fete (n.r. Delia şi Oana), pentru că nu vreau să se îngrojoreze peste măsură şi să rămână aşa cu tot felul de amintiri. Bineînţeles că Delia a fost cea care a pus banii pentru operaţia tatălui ei şi s-a ocupat de tot”, a mărturisit Gina Matache, potrivit click.ro.