Potrivit ISU Vrancea, incendiul a fost anunţat în timpul nopţii de miercuri spre joi şi există riscul să se extindă la fondul forestier.
„A fost anunţat un incendiu de vegetaţie uscată, cu posibilitate de propagare la fondul forestier în sat Greşu, com. Tulnici, într-o zonă greu accesibilă. Pentru stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ un hectar de vegetaţie uscată, lăstăriş şi puiet de răşinoase intervin Staţia de Pompieri Vidra cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, precum şi Grupa Operativă a inspectoratului cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, anunţă ISU Vrancea.
Pentru stingerea incendiului intervin şi pompierii SVSU Tulnici, Obştea Tulnici, localnici, poliţişti şi jandarmi montani, în total în jur de 80 de persoane.
ISU Vrancea a mai transmis că incendiul este localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia.