Întâlnirea reuneşte în acest format preşedinţii celor trei state care deţin succesiv Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene (UE) în acest an şi în primul semestru al anului viitor, iar discuţiile se vor axa pe agenda europeană actuală în vederea facilitării unei bune coordonări şi cooperări pe parcursul celor trei preşedinţii ale Consiliului UE.
„Preşedintele Klaus Iohannis va exprima interesul României de a colabora împreună cu Bulgaria şi Austria pentru îndeplinirea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetăţenilor. Preşedintele României va sublinia că, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, ţara noastră va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetăţenii europeni să beneficieze de valoarea adăugată a proiectului european şi de rezultatele sale concrete”, a precizat Administraţia Prezidenţială.
Cu ocazia reuniunii informale de la Ruse, Iohannis va avea întâlniri bilaterale cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi cu preşedintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, şi vor fi abordate aspecte care ţin de agenda bilaterală, europeană şi regională de interes comun.
Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va participa, împreună cu omologii bulgar şi austriac, la Conferinţa cu tema „Dezvoltarea durabilă a Regiunii Dunării şi interconectarea între regiuni” organizată la Universitatea Angel Kanchev din Ruse.