Preşedintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii privind procedura de numire şi de demitere a conducerii ANCOM

Şeful statului arată că, pe 27 decembrie 2017, Parlamentul i-a transmis, spre promulgare, această lege care are în vedere intervenţii legislative privind procedura de numire şi de demitere a conducerii ANCOM.

El aminteşte că această lege a făcut obiectul controlului de constituţionalitate, CCR stabilind în februarie anul acesta că dispoziţiile acesteia sunt constituţionale.

„Având în vedere decizia Curţii Constituţionale (…) şi distinct de criticile de neconstituţionalitate prezentate în obiecţia asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat, considerăm că legea menţionată cuprinde în continuare unele dispoziţii de natură să genereze incertitudine în aplicare prin dificultăţile pe care le creează în privinţa asigurării continuităţii, stabilităţii şi independenţei funcţionării ANCOM, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament”, spune preşedintele Iohannis. 

Solicitarea preşedintelui Ioahnnis

Domnului Nicolae-Liviu DRAGNEA

Președintele Camerei Deputaților

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea și completarea art. 11 din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea

Autorităţii Naționale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații

La data de 27 decembrie 2017, Parlamentul a transmis Președintelui României, spre promulgare, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 care are în vedere intervenții legislative privind procedura de numire şi de demitere a conducerii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind prin Decizia nr. 64/14 februarie 2018 că dispozițiile acesteia sunt constituționale față de criticile formulate prin raportare la art. 75, art. 115 alin. (4) precum și ale art.148 alin.(2) și alin.(4) din Constituție.

Având în vedere decizia Curții Constituționale sus-menționată și distinct de criticile de neconstituționalitate prezentate în obiecția asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat, considerăm că legea menţionată cuprinde în continuare unele dispoziții de natură să genereze incertitudine în aplicare prin dificultățile pe care le creează în privința asigurării continuităţii, stabilităţii şi independenţei funcționării ANCOM, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament.

1. La art. I pct. 3 din legea aflată la promulgare se modifică art. 11 din OUG nr. 22/2009, în sensul că preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Anterior acestei reglementări şi înainte de modificarea pe care aceasta a suferit-o prin OUG nr. 33/2017, conducerea ANCOM era numită de către Președintele României, la propunerea Guvernului. Observăm că întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi Președintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce privește atribuțiile legate de propunerea, numirea și controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM. Doar repartizarea echitabilă a acestor atribuții între puterile legislativă și executivă și, în cadrul acesteia din urmă, între Președintele României și Guvern, poate asigura independența operațională a ANCOM. În acest sens este relevant faptul că, așa cum se reține și în considerentul 47 al deciziei Curții Constituționale nr.64/2018, atribuția Președintelui României de a numi în funcție președintele ANCOM a fost reglementată ca urmare a scrisorii de punere în întârziere din data de 29 ianuarie 2009 (Cauza nr. 2008/2.366). În această scrisoare Comisia Europeană a atras atenția asupra faptului că au fost încălcate prevederile Directivei 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele şi serviciile de comunicații electronice, în ceea ce privește obligația de garantare a independenţei autorităţii naţionale de reglementare în domeniul comunicațiilor prin faptul că numirea și demiterea conducerii ANCOM reveneau în exclusivitate prim-ministrului.

Modificările succesive și cu soluții juridice radical diferite în privința modalităţii de numire a conducerii ANCOM au creat instabilitate și imprevizibilitate legislativă, afectând funcţionarea instituţiei, cu efecte directe asupra independenţei sale.

De altfel, cu privire la asigurarea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, Directiva 2009/140/CE de modificare a Directivei 2002/21/CE statuează faptul că independenţa autorităţilor naţionale de reglementare ar trebui întărită pentru a asigura o aplicare mai eficientă a cadrului de reglementare şi pentru a spori autoritatea şi gradul de previzibilitate al deciziilor acestora. În acest scop, în dreptul intern trebuie prevăzute dispoziţii exprese care să protejeze astfel de autorități naționale de reglementare de intervenţii externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea independentă a chestiunilor înaintate acestora. Monopolizarea de către Parlament a tuturor atribuțiilor legate de propunerea, numirea și demiterea conducerii ANCOM, precum și a atribuțiilor de control este de natură să încalce dispozițiile exprese ale Directivei 2009/140/CE de modificare a Directivei 2002/21/CE.

2. La art. I pct. 4 din legea transmisă la reexaminare se introduc patru noi alineate după alin. (1) al art. 11 din OUG nr. 22/2009. La alin. (11) se prevede că numirea președintelui și a celor doi vicepreședinți ai ANCOM, cu nominalizarea funcțiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor a Camerei Deputaților și a Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului. Conform alin. (12), cele două comisii vor efectua selecția propunerilor dintr-o listă care conține un număr mai mare de candidați decât numărul celor ce urmează a fi numiți, pe baza criteriilor prevăzute la art. 11 alin. (3) și (4). La alin. (13) se prevede că persoanele care îndeplinesc criteriile prevăzute de prezenta lege își pot depune candidaturile la unul dintre secretariatele comisiilor enunțate la alin. (11).

O analiză sistematică a dispozițiilor sus-prezentate relevă lipsa lor de claritate, precizie și predictibilitate întrucât nu reglementează ipoteza în care nu se depun mai multe candidaturi pentru fiecare dintre cele trei funcții. Într-o asemenea situație nu este clar dacă procedura de depunere a candidaturilor se reia până când sunt depuse mai multe candidaturi (cel puțin două) pentru fiecare funcție sau se continuă procedura de numire în funcție cu votul celor două Camere acordat singurului candidat care și-a depus candidatura pentru una dintre cele trei funcții.

3. La art. I pct. 5 din legea transmisă la reexaminare se introduce pct. 5, potrivit căruia la art. 11 alin. (5) din OUG nr. 22/2009, după lit. f), se introduce o nouă literă, lit. g), potrivit căreia mandatul preşedintelui şi al vicepreşedinţilor ANCOM încetează, printre altele, şi prin demitere, în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), în condiţiile alin. (8), sau în situaţii excepţionale, atunci când, prin acţiunile lor, au afectat în mod grav independenţa funcţională a autorităţii faţă de entităţile prevăzute la art. 18 alin. (5) sau capacitatea administrativă a autorităţii de a-şi îndeplini atribuţiile conferite de lege.

Această reglementare reprezintă un nou caz de încetare a mandatelor conducerii ANCOM. Astfel, în condiţiile în care motivele pentru care se poate dispune de Parlament demiterea din funcţie a preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANCOM nu sunt clar şi precis indicate și nu sunt detaliate prin criterii obiective care trebuie avute în vedere atunci când este evaluată activitatea conducerii în vederea demiterii; astfel, gradul de subiectivitate al deciziei crește semnificativ generând un risc de exces de putere, aspect de natură să afecteze independența operațională a ANCOM. Cu privire la demiterea conducerii unei autorităţi naţionale de reglementare, Directiva 2002/21/CE prevede că membrii conducerii acestor instituţii sau înlocuitorii acestora nu pot fi demişi decât în cazul în care nu mai satisfac condiţiile necesare îndeplinirii sarcinilor precizate în prealabil în legislaţia naţională. Mai mult, în aceeași Directivă se prevede expres că statele membre se asigură că decizia de demitere a conducătorului autorității naționale de reglementare sau, după caz, a membrilor organului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul acesteia se face publică la momentul demiterii. Conducătorul demis al autorității naționale de reglementare sau, după caz, membrii demiși ai organului colectiv care îndeplinește această funcție în cadrul acesteia, primește/primesc o expunere a motivelor care se publică și are/au dreptul de a solicita publicarea acesteia, în cazul în care aceasta nu ar avea loc în lipsa solicitării sale/lor. Precizăm că niciuna dintre aceste reguli expres prevăzute în legislația europeană nu sunt precizate în actul normativ aflat la publicare.

Nu în ultimul rând, legea nu prevede actul juridic prin care se dispune demiterea și nici un remediu efectiv, așa cum expres impune Directiva. Presupunând că demiterea ar fi dispusă printr-o hotărâre a Parlamentului, precizăm că hotărârile, ca acte individuale ale Parlamentului, nu pot fi atacate în justiție pentru a ne putea afla în prezența unui remediu efectiv.

4. Potrivit art. I pct. 5 din lege, la art. 11 se adaugă alin. (52), conform căruia respingerea raportului anual al ANCOM duce la demiterea conducerii ANCOM. Această demitere de jure a conducerii ANCOM de către cele două Camere ale Parlamentului are ca efect subminarea independenţei funcționale a acestei autorităţi întrucât se instituie o modalitate de demitere a conducerii prin votul unei majorități parlamentare, prin natura ei politică. În plus, un astfel de vot, dat în Parlament, nu este susceptibil de un control obiectiv, eventual în fața unei instanțe judecătorești. În absenţa acestui control asupra deciziei de demitere, garanţiile furnizate de aplicarea în legislaţia naţională a Directivei-cadru 2002/21/CE sunt lipsite de eficiență. Precizăm că potrivit Directivei-cadru 2002/21/CE, autorităţile naţionale de reglementare acţionează independent şi nu solicită şi nici nu primesc instrucţiuni de la un alt organism în legătură cu îndeplinirea sarcinilor lor, numai organismele de soluţionare a căilor de atac având competenţa de a suspenda sau de a revoca deciziile luate de către autorităţile naţionale de reglementare.

5. De asemenea, la art. I pct. 5 din legea transmisă la promulgare, se introduce pct. 6, potrivit căruia la art. 11 se adaugă alin. (53), care prevede că vicepreşedinţii ANCOM pot fi demişi, la propunerea motivată a preşedintelui ANCOM, de către cele două Camere ale Parlamentului. Ne aflăm din nou în faţa unei reglementări imprecise şi insuficiente, întrucât atât preşedintele, cât şi cei doi vicepreşedinţi trebuie să se bucure de o protecţie egală în ceea ce priveşte motivele demiterii, astfel încât propunerea preşedintelui ANCOM pentru demiterea vicepreşedinţilor să nu se poată baza decât pe motivele de demitere prevăzute, în prealabil, în lege. În acest sens sunt şi prevederile Directivei 2009/140/CE care statuează faptul că normele privind motivele revocării din funcţie a conducerii autorităţii naţionale de reglementare ar trebui să fie stabilite în prealabil, pentru a înlătura orice îndoială rezonabilă legată de neutralitatea respectivei autorităţi şi de inflexibilitatea acesteia faţă de factorii externi.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS – WERNER IOHANNIS