În şedinţa publică care a avut loc la Tribunalul Harghita, judecătorul cauzei a constatat că nu s-a îndeplinit procedura privind citarea inculpatului Kosa Petru, atât el cât şi apărătorul susţinând, după ce au fost contactaţi telefonic, că nu ştiau de termenul de luni.
De asemenea, lipsă de procedură s-a constatat şi în ceea ce priveşte citarea SC Carpatica Asigurări, prin lichidatorul său.
În consecinţă, judecătorul a decis amânarea cauzei pentru data de 29 mai, atunci când se vor pune în discuţie mai multe cereri şi memorii ale avocaţilor.
Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reluat în luna februarie, după ce s-a schimbat judecătorul cauzei şi, potrivit jurisprudenţei, magistratul care a preluat dosarul trebuie să administreze probatoriul.
Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată – trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.
Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).
Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă.