Tăriceanu, la ÎCCJ în dosarul de mărturie mincinoasă: Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afimat marţi, la Curtea supremă, că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA ''se bazează pe mistificări şi contradicţii grave''. Procurorul DNA a cerut, marţi, la ultimul termen al dosarului în care Călin Popescu Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru şeful Senatului. Apărătorul preşedintelui Senatului a cerut achitarea acestuia. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit pronunţarea în dosar pentru data de 22 mai. 
Romania TV
08 mai 2018, 09:10
Tăriceanu, la ÎCCJ în dosarul de mărturie mincinoasă: Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave

„Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (…) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (…) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în faţa magistraţilor, citat de Agerpres.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut judecătorilor ÎCCJ excluderea probelor privind procesele legale privind interceptările efectuate pe baza mandatului de siguranță națională în perioada 2008-2014.

„Evoluția realității juridice mă obligă să fac aceste solicitări. Acestea se completează cu recentul interviu al lui Tarcea care a recunoscut că în 2008-2014 nu a existat cadrul legal ca interceptările să nu fie în cadru legal. Ideea de bază e ca nu a fost cadru legal. Un protocol nu poate înlocui o lege ca act normativ”, a spus apărătorul, citat de stiripesurse.ro.

De asemenea, avocatul a cerut achitarea lui Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea Crăciunului. Planta care a înflorit la vederea lui Iisus
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini. S-a hotărât. Măsura se aplică din 1 ianuarie 2024
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători