Alertă meteo: Ploi torenţiale şi grindină în următoarele zile. Cum va fi vremea în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în următoarele zile, în special, în zonele de vest, vor fi ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină, din cauza instabilităţii termice, dar temperaturile vor rămâne ridicate. 
Iulian Tudor
09 mai 2018, 08:59
Alertă meteo: Ploi torenţiale şi grindină în următoarele zile. Cum va fi vremea în weekend

„Dacă ne referim la fenomene specifice instabilităţii atmosferice, adică, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină, acestea pot apărea în toate aceste zile, masa de aer este încă destul de instabilă. Se încălzeşte destul de mult în regiunile vestice, acolo unde temperaturile vor ajunge la amiază la 27, 28 de grade, iar în aceste condiţii, pot fi astfel de manifestări, în special după-amiaza şi seara”, a declarat meteorologul de serviciu, Alina Şerban, potrivit Mediafax.

De asemenea, vreme instabilă va fi şi în celelalte regiuni ale ţării, iar temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului.

În schimb, la munte, valorile termice pot scădea sub normalul lunii mai, dar şi aici vremea va fi instabilă cu ploi sub formă de averse, descărcări electrice şi chiar intensificări de scurtă durată ale vântului.

„În zona litoralului vorbim despre temperaturi destul de modeste pentru acestă perioadă. Maximele vor atinge 18-19 grade, izolat 21 de grade, cel mai probabil pe parcursul zilei de vineri. Şi acolo avem parte de reprize de ploaie cu pondere mai mare astăzi şi mâine, însă vineri vremea se va ameliora, precipitaţiile aproape că vor dispărea Minimele vor scădea spre 14-15 grade, deci, diferenţa dintre valorile din timpul nopţii şi cele din timpul zilei nu vor fi diferenţe semnficative”, a adăugat meteorologul de servicu

Potrivit sursei citate, în Capitală, în următoarele două zile, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, valorile maxime atingând 24-25 de grade. Vremea va fi schimbătoare cu ploi şi descărcări electrice, iar minimele vor fi cuprinse între 12 şi 14 grade în următoarele nopţi.

„În ceea ce priveşte îndreptarea vremii, putem vorbi de o ameliorare a ploilor chiar de sâmbătă şi de o încălzire pe o anumite zone. Nu putem vorbi de o încălzire la modul general. Pe partea de sud, încălzirea va fi duminică, iar luni temperaturile vor fi mai ridicate, când va fi posibil să atingă 26 şi 27 de grade. Astfel de valori vor fi atinse şi în regiunile vestice acolo vreme rămâne mult mai caldă decât în această perioadă şi unde aşteptăm maxime de 27-28 de grade. În restul ţării, valorile termice vor fi în general caracteristice acestei perioade, cu maxime ce vor urca la 23-24 de grade”, a precizat Alina Şerban.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vedetă mare din Las Fierbinți, în fața instanței din cauza drogurilor. Decizia judecătorilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători