Moţiunea simplă depusă de PNL şi USR împotriva ministrului Educaţiei, respinsă în Senat

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, depusă de parlamentari de la PNL şi USR, a fost respinsă luni în plenul Senatului. Documentul se intitulează ”PSD vinde locurile în Universităţi clientelei sale politice” şi face referire la repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018 – 2019. Semnatarii moţiunii susţin că această repartizare este subiectivă, contrară meritului şi performanţei, nu este fundamentată obiectiv şi este extrem de nedreaptă pentru studenţi.
Romania TV
14 mai 2018, 15:30
Moţiunea simplă depusă de PNL şi USR împotriva ministrului Educaţiei, respinsă în Senat

Moţiunea a fost respinsă cu 35 de voturi „pentru” şi 71 de voturi „împotrivă”.

„Criteriile de alocare a locurilor există şi au fost postate, dar se pare că nu interesează pe nimeni din semnatarii moţiunii. Vorbiţi despre transparenţă? E prima oară când e ceva transparent pus pe site. Da, au plecat 200.000 de ingineri, dar au plecat la companii mari, înseamnă că erau foarte buni, de-aia la Google şi Microsoft se vorbeşte limba română în primele trei limbi. Toate universităţile de stat din România pot asigura educaţia necesară şi au şi capacitatea necesară”, a declarat ministrul Educaţiei, Valentin Popa, la finalul dezbaterii moţiunii.

Moţiunea a fost iniţiată de parlamentari PNL şi USR care vorbesc despre împărţirea resurselor bugetare ”în funcţie de loialităţii şi afiliere politică”.

”În urmă cu peste 150 de ani, asistam la înfiinţarea primei universităţi a statului român modern, Universitatea din Iaşi. La scurt timp a urmat înfiinţarea Universităţii din Bucureşti şi transformarea învăţământului primar într-unul gratuit şi obligatoriu. În următoarele decenii, numărul şcolilor şi elevilor creşte continuu, iar miniştri iniţiază reformele atât de necesare pentru modernizarea educaţiei. Acestea erau vremuri în care liderii statului înţelegeau adevărata valoare a Educaţiei, vremuri în care preţuiam sistemul de învăţământ pentru amprenta lăsată asupra tinerelor generaţii şi nu a loialităţilor personale”, se arată în textul moţiunii.

În plus, iniţiatorii moţiunii afirmă că ”resursele bugetare se împart în funcţie de loialităţii şi afiliere politică” şi fac referire la scrisoarea de susţinere a ministrului popa, semnată înainte de preluarea mandatului, de mai mulţi rectori ai unor universităţi.

Potrivit textului moţiunii, ”slugărnicia prietenilor politici ai ministrului Popa este răsplătită cu locuri suplimentare subvenţionate de la buget, cu preţul pedepsirii universităţilor performante din România”.

În moţiune se vorbeşte şi despre numărul de locuri pe care le-a pierdut Universitatea din Bucureşti şi Consorţiul ”Universitaria”, ”cele mai vechi şi probabil cele mai performante din ţară care nu au semnat scrisoarea de susţinere pentru ministrul Popa”.

”În schimb, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, încadrată de ARACIS cu încredere limitată, primeşte cu 30 de locuri mai mult ca anul trecut”, mai spun parlamentarii PNL şi USR.

Aceştia afirmă că ”repartizarea locurilor către universităţii este contrară meritului şi performanţei, este subiectivă, nu este fundamentată obiectiv şi este extrem de nedreaptă pentru studenţi”.

Valentin Popa este ministrull Educaţiei din 29 ianuarie 2018.

Repartizarea locurilor pentru studiile universitare de licenţă, master şi doctorat finanţate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019, propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale la începutul lunii aprilie, a generat o mulţime de critici din partea marilor universităţi din ţară.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a precizat, într-o conferinţă de presă, că cifrele sunt ”preliminare” şi vor suferi modificări la alocarea finală.

Popa susţine că pentru prima dată există o fundamentare a acestor cifre, alocându-se locuri speciale pentru domeniile prioritare şi pentru elevii care provin din mediul rural, dar precizează că s-a ţinut, totuşi, cont de repartzările istorice de până acum, în proporţie de 90 la sută chiar în ceea ce priveşte studiile de licenţă.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Care este, de fapt, temperatura ideală în casă pentru a ne menține sănătoși. Mulți români fac o greșeală uriașă
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38 de minute
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriză colosală la ora 9:00. Cele 2 județe care s-au mobilizat masiv duminică dimineața, la urne
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Putin interzice adopția de copii ruși în țări unde tranziția de gen este legală
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy