Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis nu i-a solicitat demisia la întâlnirea de marţi de la Palatul Cotroceni, şeful Executivului răspunzând astfel la o întrebare pe care i-a adresat-o Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, după o întâlnire pe teme economice la care au participat cei doi demnitari, la Palatul Parlamentului.
„Nu, domnule preşedinte, nu mi-a mai cerut demisia, dar mi s-a părut inoportună chiar cererea demisiei de către domnul preşedinte şi i-am spus acest lucru domnului preşedinte. Nu, a fost o discuţie din punct de vedere al preşedintelui şi din punct de vedere al prim-ministrului, un prim-ministru care are un program de guvernare în care avem şi un capitol legat de politică externă, pe care l-a votat Parlamentul României şi pe care Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul trebuie să-l pună în practică”, a precizat Dăncilă.
Liviu Dragnea a intervenit cu întrebarea „V-a mai cerut demisia la acea întâlnire?” după ce un jurnalist a chestionat-o pe Viorica Dăncilă despre discuţia pe care premierul a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care şeful statului i-a cerut de două ori demisia în ultimele zece zile.