Incendiul a fost anunţat în jurul orei 14.10 iar pompierii de la ISU Buzău s-au deplasat în zonă cu patru autospeciale de stins incendii şi cu o autospecială de intervenţie şi comandă la care s-a alăturat o autospecială de stins incendii de la serviciul de pompieri voluntari Pogoanele şi o cisterna cu apă de la Primăria Brădeanu.
În sprijinul pompierilor au venit şi mai mulţi localnici care lucrează în prezent pentru stingearea flăcărilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, nu există pericolul propagării flăcărilor la locuinţele de pe cele cinci proprietăţi, însă intervenţia se anunţă de durată, dată fiind cantitatea mare de material combustibil.