CSM semnalează că afirmaţiile lui Toader privind represiunea nedreaptă pot afecta independenţa procurorilor

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii semnalează faptul că afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, iar ulterior a fost dispusă achitarea, pot afecta independenţa procurorilor în cazul adoptării soluţiilor procesuale.
Romania TV
17 mai 2018, 11:40
CSM semnalează că afirmaţiile lui Toader privind represiunea nedreaptă pot afecta independenţa procurorilor

Secţia pentru procurori a CSM precizează joi într-un comunicat că a luat act de afirmaţiile ministrului Justiţiei privind existenţa represiunii nedrepte în cazurile în care a fost luată măsura arestării preventive, dar ulterior a fost dispusă soluţia achitării, în contextul anunţului privind intenţia de a dispune întocmirea unei evidenţe a cazurilor de acest gen, cu nominalizarea procurorilor care au efectuat ancheta.

„Manifestându-şi preocuparea pentru îndeplinirea rolului constituţional al Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru procurori semnalează potenţialul acestor afirmaţii de a afecta independenţa procurorilor în ce priveşte adoptarea soluţiilor procesuale”, menţionează sursa citată.

Tudorel Toader doreşte o evidenţă a persoanelor arestate şi ulterior achitate, dar şi a procurorilor care au făcut anchetele

Secţia subliniază că sarcina identificării faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetării şi tragerii la răspundere a autorilor aparţine organelor de urmărire penală, iar interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul instanţelor de judecată.

Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Constanţa, că doreşte realizarea unei evidenţe a persoanelor care au fost anchetate şi arestate, iar ulterior achitate, pentru a se şti în acest mod care sunt românii care au suferit pe nedrept şi cei care se fac vinovaţi de represiune nedreaptă.

„Probabil că va veni vremea în care să vedem o evidenţă riguroasă a celor care au fost anchetaţi, arestaţi, deţinuţi eventual şi ulterior achitaţi necondamnaţi. Să ştim şi noi un tablou al românilor care au suferit pe nedrept. Nu ştiu dacă vom realiza sau nu, dar poate nu ar fi lipsit de interes să ştim şi faptul că X a fost ţinut în anchetă trei ani de zile, eventual trimis în judecată, eventual arestat, de către procurorul Y”, a declarat ministrul Tudorel Toader.

El a mai afirmat şi că ar trebui să se ştie şi numele procurorilor care i-au anchetat pe cei care în cele din urmă vor fi achitaţi de instanţă. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina pune la dispoziție documente digitale despre Holodomor
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy