Vicepreşedintele ALDE, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu, a comentat, joi seară, printr-un mesaj postat pe Facebook, plângerea penală depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă şi lidderului PSD Liviu Dragnea.
”Dacă liberalii cred că vor opri prăbuşirea din sondaje ajungând cântăreţi pe la parchete, se înşală amarnic. Sunt convinsă că românii îi vor sancţiona şi mai mult pentru că încearcă să se caţere pe scări construite de instituţiile de forţă ale statului. După realizările numite «Zero programe, zero soluţii», liberalii vin şi cu programul «Zero credibilitate». Trezeşte-te, Ludovic Orban”, scrie Gavrilescu în mesaj.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o, printre altele, de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei publice, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Orban a spus că a depus o sesizare şi împotriva lui Liviu Dragnea, considerând că este o obligaţie morală a sa: „Nu am putut să mă fac că nu văd cum România este făcută praf de un clan de pigmei obişnuiţi să se joace în nisip cu lopăţica pe malul lacului Belina. Am depus această sesizare pentru că am considerat necesar ca cineva să sesizeze aceste fapte”.
Întrebat despre acest demers, liderul PSD, Liviu Dragnea, aflat la Buzău la manifesările prilejuite de Ziua Eroilor, le-a spus jurnaliştilor să nu îl pună să vorbească despre oameni care nu au nici o legătura cu eroii.
Ulterior, liderul PSD a calificat plângerea drept ”o tentativă de lovitură de stat”, ”o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională a lui Iohannis şi a celor care îl susţin de a bloca un Guvern” şi a afirmat că orice persoană care susţine acest demers va fi complice la diferite infracţiuni.