Luni, 27 august, s-a desfăşurat prima probă scrisă a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2012 – proba de limba şi literatura română.
Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, s-au prezentat 48.966 de candidaţi. Dintre aceştia, 116 elevi au fost eliminaţi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs (utilizarea telefoanelor mobile, dispozitivelor auditive sau a materialelor auxiliare nepermise). Cele mai multe cazuri s-au înregistrat municpiul Bucureşti (33) şi judeţul Bihor (zece). Precizăm că, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului, aceşti elevi pierd pentru două sesiuni dreptul de a susţine examenul.
Marţi, 28 august, elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin proba scrisă de limbă maternă. Proba obligatorie a profilului este programată miercuri, 29 august, iar proba la alegere a profilului şi specializării (ultima)- vineri, 31 august. În data de 2 septembrie vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16.00) şi vor fi depuse contestaţiile (16.00 – 20.00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 septembrie.