Curtea Constituţională discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Iohannis asupra modificării Legii privind referendumul

Curtea Constituţională a României discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificării Legii privind organizarea referendumului, au precizat luni oficiali CCR pentru Agerpres.
Romania TV
21 mai 2018, 09:48
Curtea Constituţională discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Iohannis asupra modificării Legii privind referendumul

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 18 mai Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

„Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (…), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 – art. 152 şi art. 156 din Constituţie”, se arată în sesizarea şefului statului.

Potrivit sesizării, art. 6 alin. (1) din legea criticată introduce în Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. „Legea nr. 3/2000 nu poate include – fără a depăşi obiectul ei de reglementare – în mod exhaustiv norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale”, se spune în sesizare.

Totodată, se susţine că prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt „neclare, lipsite de previzibilitate, întrucât (…) legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată”, se precizează în sesizare.

Circumscrierea regimului juridic al iniţiativei şi procedurii de revizuire la art. 150 şi 151 din Constituţie şi la Legea 3/2000 exclude de la aplicare alte norme incidente, cum ar fi cele ce privesc exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni ori cele din regulamentele parlamentare, se menţionează în document.

În sesizare se mai arată că art. 6 alin. (3) din Legea 3/2000 – art. unic pct. 2 din legea criticată – prevede că „Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă (…), se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată”.

Şeful statului atrage atenţia că „nu se poate deduce cu exactitate ce obligaţii revin Parlamentului în această etapă şi care este posibilitatea Curţii Constituţionale de a exercita controlul asupra noii legi de revizuire adoptate de Parlament, în urma reluării procedurii”.

„Legiuitorului îi revine obligaţia ca, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii”, apreciază preşedintele.

Art. unic pct. 2 din legea criticată, respectiv art. 6 alin. (4) ultima teză din Legea 3/2000 prevăd: „Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional”.

„Sintagma ‘calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale’ (…) este neconstituţională (…), întrucât permite ca deciziile Curţii Constituţionale prin care se confirmă constituţionalitatea legii de revizuire să producă efecte pentru trecut”, se menţionează în sesizare.

Potrivit documentului, legea de revizuire, odată adoptată de Parlament, se transmite CCR, care are obligaţia să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acesteia.

„Legiuitorul consideră ca moment de referinţă numai data adoptării legii de revizuire de către Parlament, ignorând atât rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, inclusiv în procedura de revizuire, cât şi momentul de la care deciziile acesteia produc efecte”, consideră preşedintele.

El arată că la art. unic pct. 3 din legea criticată – art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea 3/2000 – se prevede că obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc „potrivit prevederilor prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 151 alin. 3 din Constituţie”.

„Este necesară identificarea distinctă (…) a ce anume constituie obiect al referendumului pentru fiecare revizuire a Constituţiei”, susţine Iohannis.

De asemenea, stabilirea datei referendumului de revizuire a Constituţiei „trebuie lăsată la aprecierea Parlamentului aflat în exerciţiu la momentul fiecărei astfel de iniţiative”, afirmă preşedintele în sesizare. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Milioane de români vor plăti aproape dublu de la 1 ianuarie. Lista prețurilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători