Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind scutirea de taxe consulare pentru anumite categorii de vize

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.
Romania TV
22 mai 2018, 09:36
Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind scutirea de taxe consulare pentru anumite categorii de vize

Potrivit legii, sunt scutite de plata taxelor consulare: eliberarea vizelor pentru funcţionarii străini de la organizaţiile la care România este parte; eliberarea vizelor pentru membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare străine, persoanele care însoţesc şefi de state, de guvern, delegaţiile parlamentare străine şi alţi invitaţi oficiali, precum şi membrii de familie ai acestora, în condiţii de reciprocitate; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru minorii în vârstă de până la 6 ani; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru elevii, studenţii, absolvenţii care urmează cursuri postuniversitare şi profesorii însoţitori, a căror şedere are drept scop studiile sau formarea educaţională; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru cercetătorii care se deplasează în România în scopul desfăşurării unor activităţi de cercetare ştiinţifică; eliberarea vizelor de scurtă şedere pentru reprezentanţii organizaţiilor non-profit cu vârsta de cel mult 25 de ani, care participă la seminarii, conferinţe, evenimente sportive, culturale sau educaţionale, organizate de organizaţii non-profit; eliberarea vizelor pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, ai cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, precum şi ai cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.

De asemenea, actul normativ stipulează scutirea de plată a taxelor consulare pentru eliberarea vizelor de lungă şedere pentru membrii de familie ai cetăţenilor români, din categoriile prevăzute de OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România; prestarea serviciilor consulare solicitate în interes administrativ de autorităţile statului acreditar sau în cadrul cooperării consulare, în condiţii de reciprocitate.

„Regimul de gratuitate aplicabil serviciilor consulare nesupuse perceperii de taxe consulare se extinde şi asupra contravalorii colantelor de viză şi a blanchetelor titlurilor de călătorie, precum şi asupra cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciilor consulare respective”, mai prevede legea.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Informațiile false din CV-ul lui Călin Georgescu. A scris că a lucrat la un institut al ONU, însǎ în realitate e o fundație privată
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Informații explozive: Turul doi, pe 29 decembrie
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/ E85
Cancan.ro
Călin Georgescu, 'INTERZIS' pe Tik Tok. Contul său a fost anulat
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele secret al lui Călin Georgescu. S-a aflat ce ascunde: Scopul este să....
StirileBZI
Se dau 1.500 de lei de la stat! Ce familii vor beneficia din 2025 de bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Institutelor de cercetare din România li se oferă o șansă de a combate criza climatică
MediaFlux
Răsturnare pentru CĂLIN GEORGESCU! BISERICA a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”