„Nu poţi să ciunteşti legi şi să faci o aşa-zisă ‘reformă’ într-un sistem ca cel de Justiţie fără să te consulţi cu cei care zi de zi aplică legile. Semnez şi mă alătur Rezoluţiei judecătorilor, procurorilor şi celorlalţi magistraţi şi sper să fim cât mai mulţi cei care îi sprijinim. Justiţia este fundamentul unei societăţi normale, unei Românii mai bune. Acest ‘experiment judiciar’ al PSD-ALDE, după cum îl numesc chiar magistraţii, trebuie să înceteze. Noi, împreună, putem să-l oprim”, a scris Cioloş pe Facebook.
Câteva sute de magistraţi au protestat sâmbătă, timp de aproximativ o oră, în faţa Palatului de Justiţie, fiind adoptată cu această ocazie o rezoluţie, a declarat Dragoş Călin judecător la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Magistraţii cer preşedintelui României, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor consultarea urgentă a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) asupra unor aspecte curente vizând modificarea în România a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi Codului de Procedură Civilă, precum şi unele aspecte conexe, fiind necesară suspendarea imediată a dezbaterilor comisiei speciale comune până la data primirii avizului Comisiei de la Veneţia.
O altă solicitare din rezoluţie se referă la consultarea reală a corpului magistraţilor cu privire la pachetele legislative care vizează activitatea lor, prin adunările generale din cadrul instanţelor şi parchetelor.
„Realizarea unui act de justiţie de calitate presupune alocarea timpului minim necesar studierii cauzelor, analizării problemelor de drept şi a legislaţiei în continuă modificare, iar nu pronunţarea unor soluţii ce pot fi afectate de inadecvarea condiţiilor de lucru, de lipsă de timp şi de supraîncărcare”, se mai arată în rezoluţie.
Magistraţii solicită ministrului Justiţiei „să se abţină de la acţiuni care intimidează procurorii şi afectează statul de drept şi independenţa justiţiei”.
Totodată, se cere membrilor CSM să condamne imediat şi cu fermitate „atacurile la adresa statului de drept şi a judecătorilor şi procurorilor din România”, iar puterii legislative şi CSM să adopte măsuri imediate pentru a furniza „un sprijin adecvat magistraţilor împotriva cărora sunt îndreptate critici care subminează independenţa justiţiei”.