Avion prăbuşit în Honduras. Sunt cel puţin şase victime

Cel puţin şase persoane au fost rănite după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Tegucigalpa, în Honduras.
Sânziana Stancu
22 mai 2018, 19:10
Avion prăbuşit în Honduras. Sunt cel puţin şase victime

Cel puţin şase persoane au fost rănite după ce avionul privat în care se aflau s-a prăbuşit în Honduras, pe Aeroportul Internaţional Toncontin din Tegucigalpa.

Un responsabil local, Carlos Cordero, a declarat presei locale că cel puţin şase persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spitalul public Escuela.

În imaginile luate de la locul prăbuşirii se vede avionul rupt, practic, în două după prăbuşirea aparatului de zbor pe aeoportul internaţional. Coada avionului care s-a rupt a ajuns pe o stradă .

Citeşte şi Un avion a aterizat de urgenţă în urma defecţiuni la trenul de aterizare VIDEO

Pompierii veniţi la locul accidentului aviatic au aruncat spumă peste aparatul prăbuşit pentru a preveni un eventual incendiu să se extindă.

Avionul a decolat din Austin, Texas. Se crede că pasagerii aeronavei sunt cetăţeni americani.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Soția premierului spaniol, Begoña Gómez, refuză să răspundă întrebărilor judecătorului într-un caz de corupție
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'