În deschiderea audierii sale, Zuckerberg a făcut o declaraţie în care s-a referit la părţile pozitive ale platformei de socializare Facebook. El a făcut referire la faptul că platforma a fost un instrument util în urma atacurilor teroriste, când utilizatorii acesteia au folosit instrumentul „safety check” pentru a-şi asigura persoanele dragi că sunt în siguranţă. El a mai spus că refugiaţii care ajung în Europa folosesc Facebook pentru a păstra legătura cu familiile lor şi pentru a găsi noi comunităţi aici, dar şi că 18 milioane de afaceri mici din Europa folosesc Facebook în prezent, în mare parte gratuit.
„Însă, a devenit evident în ultimii doi ani că nu am făcut suficient pentru a împiedica ca aceste instrumente să fie folosite în mod greşit sau abuziv. Aici ne referim la ştirile false, la intervenţii din afara graniţelor în alegeri şi la dezvoltatori care au folosit abuziv date ale utilizatorilor. Aceasta a fost o greşeală şi îmi pare rău”, a spus Zuckerberg, adăugând că este hotărât să „îndrepte lucrurile”.
El a mai spus că va dubla numărul persoanelor care lucrează la securitate în cadrul companiei, până la peste 20.000 până la sfârşitul acestui an.
„Acest lucru ne va afecta în mod considerabil profitabilitatea, dar siguranţa oamenilor va fi întotdeauna mai importantă pentru noi decât profitul”, a spus Mark Zuckerberg, potrivit news.ro.
Despre scandalul Cambridge Analytica, Zuckerberg a spus, în discursul său de început, că au existat mai multe schimbări pe care compania le-a făcut sau le-a promis în urma izbucnirii acestuia. Între aceste schimbări, el a menţionat: limitarea volumului de date pe care le pot colecta aplicaţiile, sfătuirea utilizatorilor să verifice setările privitoare la siguranţa aplicaţiilor pe care le folosesc şi anchetarea tuturor aplicaţiilor care au primit multe date ale utilizatorilor înainte de izbucnirea acestui scandal.
Zuckerberg a adăugat că Facebook va lansa o opţiune de „ştergere a istoricului”, prin care utilizatorii vor putea elimina datele de pe profilul şi din browserul platformei.
El a adăugat că alături de echipa sa este „foarte dedicat” în Europa. El a precizat că sediul internaţional al Facebook se află în Dublin şi că până la sfârşitul acestui an, compania va avea angajaţi peste 10.000 de europeni.
„Facebook joacă un rol pozitiv în alegerile din jurul lumii, ajutând liderii să se conecteze în mod direct cu votanţii. Sunt hotărât să continui să construiesc instrumente care aduc oamenii împreună, în moduri semnificative”, a mai spus Zuckerberg.
„În 2016, eram prea lenţi în a identifica intervenţiile ruse prin intermediul Facebook în alegerile prezidenţiale din SUA. La acea vreme, ne concentram mai mult la atacurile cibernetice tradiţionale”, a adăugat Zuckerberg, precizând că de atunci, compania a făcut investiţii considerabile pentru a evolua în acest sens.
„De atunci, am făcut investiţii semnificative pentru a face ca astfel de atacuri să fie mai dificil de efectuat pe Facebook. Ne-am descurcat mai bine din 2016, inclusiv în perioada alegerilor din Franţa, Germania şi în timpul alegerilor speciale din Alabama”, a mai spus CEO-ul Facebook.
Zuckerberg a menţionat că Facebook a identificat şi a eliminat conturi false şi a eliminat modalităţile prin care se putea obţine profit din spamuri cu ştiri false.
El a făcut referire şi la crearea recentă a unor instrumente pentru transparenţa în privinţa reclamelor de pe Facebook, promiţând că acestea vor fi lansate în această vară la nivel mondial.
Mark Zuckerberg a ascultat întrebările, notându-le pentru a răspunde la acestea la finalul audierii.
După ce i-au fost adresate toate întrebările, Mark Zuckerberg a spus, referitor la discursul instigator la ură şi cenzură, că politica Facebook era să acţioneze după ce cineva indica existenţa unei astfel de probleme.
„Acum, în 2018, avem capacitatea de a utiliza mai multe instrumente de inteligenţă artificială pentru a identifica direct un astfel de conţinut. De exemplu, dacă ne uităm la conţinut terorist, sistemele noastre reuşesc acum să identifice 99% din conţinutul grupărilor Al-Qaeda şi ISIS înaninte ca acesta să ne fie semnalat de altcineva”, a spus Zuckerberg.
Potrivit lui, compania a lucrat şi la îmbunătăţirea răspunsului la anunţuri legate de suicid sau autovătămare prin Facebook Live, cu timpul de reacţie ajuns la 10 minute.
„Nu vom fi niciodată perfecţi. Adversarii noştri, mai ales în ceea ce priveşte intervenţiile în alegeri, vor avea acces la aceleaşi instrumente ca noi. Însă, viziunea noastră este să trecem de la managementul reactiv la o atitudine mai proactivă”, a explicat el.
Zuckerberg a menţionat şi moduri de a combate ştirile false, în funcţie de modalităţile în care apar acestea.
„Primul este spam-ul. Modul de a combate spam-urile este de a elimina posibilitatea de obţinere de profit din acestea. Cea de-a doua categorie este reprezentată de lupta împotriva conturilor false. Am eliminat aproximativ 580 de milioane de conturi false în ultimul trimestru. Ultima categorie este reprezentată de persoanele binevoitoare, dar care distribuie întâmplător informaţii care sunt false demonstrabil. Nu vrem să spunem noi cine are dreptate şi cine nu – lucrăm cu terţi care verifică datele şi spunem public cine sunt aceştia. Iar dacă ei spun că o informaţie este falsă, demonstrabil, încercăm să o afişăm mai puţin”, a explicat el.
CEO-ul Facebook a răspuns şi la întrebări legate de siguranţa desfăşurării alegerilor.
„Ştiu că vor fi multe alegeri importante în Europa în următorii ani. (…) Una dintre priorităţile de top ale companiei este să împiedicăm intervenţiile în alegeri, aşa cum au încercat ruşii să intervină în alegerile din 2016 din SUA”, a spus el.
Mai multe întrebări care i-au fost adresate lui Mark Zuckerberg s-au referit la reglementarea mediului online.
„Internetul devine din ce în ce mai important în vieţile oamenilor. Reglementarea internetului este inevitabilă. Însă, este important să fie stabilită corect, să ne asigurăm că avem reguli care protejează oamenii, care sunt flexibile, nu împiedică accidental dezvoltarea noilor tehnologii precum Inteligenţa Artificială (AI) şi nu împiedică un student în camera sa de cămin – cum am fost eu – să poată dezvolta noul produs grozav”, a spus Zuckerberg.
CEO-ul Facebook a răspuns şi la o întrebare legată de competitivitate şi de posibilul monopol al Facebook.
„Noi existăm într-un mediu foarte competitiv, în care oamenii folosesc multe instrumente diferite pentru a comunica. O persoană obişnuită foloseşte opt instrumente diferite, aşa că din punctul meu de vedere apar întotdeauna noi tipuri de media”, a mai spus CEO-ul Facebook.
El a precizat că la nivel mondial există 70 de milioane de afaceri mici care folosesc instrumentele Facebook pentru a se dezvolta şi pentru a ajunge la clienţi.
„Cred că este important să nu pierdem din vedere că, atunci când vorbim despre competiţie, există acest efect extrem de pro-competitivitate ce le permite acestor afaceri mici să ajungă la clienţi în moduri în care anterior doar afacerile mari reuşeau să o facă, prin intermediul instrumentelor pe care le deţineau”, a mai spus Zuckerberg.
Potrivit lui Zuckerberg, Facebook şi-a plătit întotdeauna taxele în toate ţările unde operează, compania investind masiv în Europa. „Avem două centre de date aici şi construim încă unul în Danemarca”, a menţionat el.
„Facem investiţii semnificative pentru a contribui la inovare şi la creşterea numărului de locuri de muncă în Europa”, a adăugat CEO-ul Facebook, menţionând că această companie va avea 10.000 de angajaţi în Europa până la sfârşitul anului.
Mark Zuckerberg a menţionat că poate fi aşteptat ca începând din 25 mai Facebook să respecte în totalitate noul Regulament General privind Protecţia Datelor (GDPR).
Zuckerberg a mai spus că schimbările pe care Facebook le-a făcut în 2014 ar împiedica dezvoltatorii de aplicaţii să aibă acces la acelaşi volum de date ca în cazul Cambridge Analytica.
„Însă, pentru că au fost multe aplicaţii care au folosit datele în 2014, credem că este bine să mergem înapoi să anchetăm aplicaţiile care au avut acces la multe date înainte ca noi să acţionăm. Anticipez că vom identifica şi alte aplicaţii pe care vom dori să le eliminăm de pe platformă”, a spus CEO-ul Facebook.
„Acum avem o abordare mult mai proactivă”, a adăugat el.
Zuckerberg a răspuns şi la întrebări referitoare la atitudinea părtinitoare în domeniul politic pe Facebook.
„Suntem hotărâţi să fim o platformă pentru toate ideile. Acest lucru înseamnă că vrem ca oamenii să poată folosi platforma noastră indiferent de ce simpatii politice au. Vă pot promite astăzi aici că nu am luat şi nici nu vom lua decizii în legătură cu ce conţinut este permis sau cum este acesta promovat luând în calcul criteriul orientării politice”, a spus Zuckerberg.
Mark Zuckerberg a spus că echipa sa le va furniza răspunsuri membrilor Parlamentului European prezenţi la audiere la acele întrebări la care nu a reuşit să o facă, fiind limitat de timpul pe care l-a avut la dispoziţie.
Această întâlnire a lui Zuckerberg la Parlamentul European, la care a participat şi Preşedintele şi raportorul comisiei LIBE, are loc în aceeaşi săptămână în care intră în vigoare noul Regulament General privind Protecţia Datelor (GDPR), act care fixează un nou standard general pentru protecţia datelor consumatorilor.
Iniţial, această întâlnire ar fi trebuit să aibă loc în spatele uşilor închise, dar majoritatea liderilor din Parlamentul European au fost de acord să ceară preşedintelui PE, Antonio Tajani, ca audierea lui Mark Zuckerberg să fie transmisă live. Tajani l-a invitat pe Zuckerberg la această audiere, spunând că cei 2,7 de milioane de cetăţeni europeni care au fost afectaţi în urma scandalului Cambridge Analytica merită o explicaţie completă.
Preşedintele Tajani a avut o întâlnire bilaterală cu Mark Zuckerberg la ora 19.00 (ora României), premergătoare celei din Conferinţa Preşedinţilor. Rezultatele întâlnirii vor fi comunicate de Tajani după Conferinţa Preşedinţilor.