Valer Dorneanu, despre deplasarea în Rusia: Eu nu am înțeles că Meleşcanu și-ar fi menținut recomandarea de a nu participa

Curtea Constituţională explică într-un comunicat de presă de ce a mers preşedintele instituţiei, Valer Dorneanu, într-o vizită în Rusia, deşi Ministerul de Externe a recomandat ca deplasarea să nu se facă.
Romania TV
23 mai 2018, 08:48
Valer Dorneanu, despre deplasarea în Rusia: Eu nu am înțeles că Meleşcanu și-ar fi menținut recomandarea de a nu participa

Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale, a mers, la jumătatea lunii lunii mai, în Rusia, la Conferința internațională „Constituția în epoca schimbării globale și obiectivele controlului de constituționalitate”, organizată de Curtea Constituțională a Federației Ruse. Deplasarea lui Valer Dorneanu a stârnit controverse, cu atât mai mult cu cât Ministerul de Externe i-a recomandat să nu meargă.

Valer Dorneanu afirmă că deplasarea a fost aprobată în plenul CCR încă de pe 29 martie 2018 şi că „participarea la acest eveniment cu caracter științific nu presupune adoptarea unor poziții oficiale sau luarea unor decizii, care să impună acordarea vreunui mandat special din partea Plenului”, potrivit comunicatului.

De asemenea, el mai arată că la conferinţă au fost prezente peste 40 de autorități de jurisdicție constituțională din Europa, Africa, Asia și America de Sud. Mai mult, Dorneanu spune că „nu există, la nivel oficial, euro-atlantic, o interdicție de participare la manifestări științifice cu caracter profesional” care să-l împiedice să meargă.

Valer Dorneanu afirmă că a discutat cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu despre deplasare şi că l-a convins pe acesta să numai împiedice deplasarea, chiar dacă se vorbea despre „anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii și la acțiunile de destabilizare din estul Ucrainei”.

„În ceea ce privește recomandarea Ministerului Afacerilor Externe de a nu participa la evenimentul de la Sankt Petersburg, precizez că, într-adevăr, a fost primită o recomandare sub semnătura dlui Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe, prin care se aprecia ca reprezentarea CCR să nu fie la nivel de președinte, ci la nivel de judecător, deoarece la acest eveniment ar urma să participe reprezentanți ai „Republicii Osetiei de Sud” și ai „Republicii Abhazia”. În plus, în acest document se face referire la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii și la acțiunile de destabilizare din estul Ucrainei. Primind această recomandare, l-am contactat telefonic pe dl. ministru, i-am explicat scopul participării mele la această manifestare internațională, faptul că în agenda mea nu vor exista întâlniri bilaterale și nici alte luări de poziții în dezacord cu recomandarea transmisă. Din această convorbire eu nu am înțeles că interlocutorul meu și-ar fi menținut recomandarea de a nu participa. Nu doresc să comentez afirmațiile dlui ministru (preluate în mass-media), pe care îl apreciez foarte mult pentru profesionalismul său și reputația de diplomat cu o îndelungată experiență, mai ales că aceste afirmații nu au fost făcute în prezența mea. Două întrebări îmi stăruie însă în minte: prima este aceea că, dacă există un gen de „embargou” față de Federația Rusă, de ce s-a menționat în finalul recomandării MAE că se apreciază ca fiind oportună reprezentarea CCR la nivel de judecător (în mod logic, pretinsa interdicție ar fi trebuit să vizeze participarea oricărui reprezentant al Curții). A doua întrebare vizează o situație din 2015, când Plenul CCR a solicitat MAE o opinie cu privire la o propunere de excludere a Curții Constituționale a Federației Ruse din Conferința Curților Constituționale Europene, ce urma să se discute la următoarea Conferință a organismului ce reunește curțile constituționale din Europa, la care CCR avea să participe. Ni s-a recomandat atunci că n-ar fi oportună o asemenea măsură”, mai scrie Valer Dorneanu în comunicat.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Reduceri la facturile la energie. Cum se calculează consumul
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'