„Am discutat, într-adevăr, în Biroul Național Permanent. Domnul președinte Dragnea a pus această problemă s-o studiem. Și, dacă se poate face, cred că ar fi bine să știe tot poporul ce discutăm în guvern, că nu e nicio problemă, n-avem secrete. Vorbim de România, nu de persoane sau de grupuri politice”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu, la Digi 24.
Întrebat dacă acest lucru s-ar putea decide în următoarea ședință de guvern sau într-o ședință ulterioară, Paul Stănescu a răspuns: „E posibil, nu știu să vă spun. Decizia va fi luată în guvern. E o problemă a guvernului, guvernul va decide acest lucru, a fost o propunere”.
În urmă cu două săptămâni, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, declara, în Comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor, că Memorandumul privind evaluarea mutării Ambasadei din Israel şi-l asumă, este o iniţiativă a MAE şi nu este un document clasificat secret, dar are informaţii care nu sunt publice şi de aceea este ”confidenţial”.
„Nu este un document secret, scrie pe el că are informaţii care nu sunt publice, deci s-a discutat la confidenţiale”, a precizat Meleşcanu.