Victor Ponta: Sper să se rupă coaliţia PSD-ALDE. E spre binele României şi al democraţiei

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat joi, la RFI, că în PSD există o "nemulţumire uriaşă" legată de modul în care Liviu Dragnea conduce acest partid şi nu exclude posibilitatea ruperii coaliţiei PSD-ALDE, aflată la guvernare.
Iulian Tudor
24 mai 2018, 16:08
Victor Ponta: Sper să se rupă coaliţia PSD-ALDE. E spre binele României şi al democraţiei

Este posibil acest scenariu. Sper să se şi întâmple, pentru binele României şi al democraţiei„, a afirmat Victor Ponta.

El a susţinut, printre altele, că nemulţumirile din interiorul PSD sunt legate, în principal, de impunerea Vioricăi Dăncilă în fruntea Guvernului.

„Este o nemulţumire uriaşă pentru modul de conducere şi pentru impunerea doamnei Dăncilă, în special, atât ca prim-ministru, cât şi ca preşedinte executiv al PSD, impunerea unor alţi oameni care sunt loiali doar grupului de la Teleorman. (…) Doamna Dăncilă, ca persoană, este, categoric, cel mai slab pregătit premier din ultimii 28 de ani iar guvernul său este un guvern de oameni care nu fac altceva decât să încerce, cu greu, să aplice nişte dispoziţii, nişte ordine ale domnului Dragnea sau ale domnului Vâlcov, care nu au nicio legătură cu realitatea”, a apreciat Ponta.

Citeşte şi Liviu Dragnea: Serviciile nu sunt străine de plângerea penală depusă de Ludovic Orban

În opinia acestuia, guvernarea actuală este „slabă, proastă, nepregătită, neprofesionistă”, în fiecare zi dând motive „adversarilor să râdă de Dăncilă şi suporterilor – să se ruşineze de ea”.

Într-un fel, vă spun sincer, îmi este milă de această serie din care doamna Dăncilă nu va putea ieşi, îmi este milă când o văd trasă aproape cu forţa în vizite externe, unde, din păcate, în loc să facă o imagine bună României, se umple de ridicol. Dar, până la urmă, nu uitaţi că doamna Dăncilă a fost pusă de domnul Dragnea în fruntea Guvernului pe un singur criteriu: că este din Teleorman, că este credincioasă domnului Dragnea şi că va face orice spune domnul Dragnea. Este un lucru total la anormal, care poate duce la un singur lucru, şi anume, la un dezastru guvernamental şi politic, pe care, după ce va pleca doamna Dăncilă, cu tot cu domnul Dragnea, să ştiţi că îl vom plăti cu toţii (…) din buzunarele noastre, cu prestigiul României, cu importanţa noastră în Uniunea Europeană. Sunt pagube extrem de mari, care vor rămâne în sarcina noastră în anii care urmează„, a spus Victor Ponta.

El a declarat că, în virtutea experienţei sale politice, are „capacitatea, legitimitatea, dorinţa şi dreptul” de a oferi o alternativă celor care nu se mai regăsesc nici în PSD, nici în PNL.

Toţi cei care stau acum în jurul lui Dragnea fac asta fie pentru a nu pierde nişte funcţii importante, fie de frică (…). Dragnea este primul din istoria PSD care are o cotă de încredere la un sfert din partid şi care în realitate este o ghiulea de piciorul partidului. Dar, în acest moment deţine puterea, ştie să o administreze. (…) Dar, dacă rămâne în continuare la conducerea PSD, va duce partidul către catastrofă şi asta este rău în general pentru PSD şi pentru echilibrul politic„, a mai spus fostul preşedinte social-democrat.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Luna ianuarie aduce vreme complet neobișnuită. Ce ne așteaptă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Eșecurile politice majore din 2024: PNL și USR în declin, Ciucă și Armand între marii perdanți
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă