UPDATE Olanda nu a prezentat „niciun fapt” care să permită acuzarea Rusiei şi „face speculaţii (…) în scopuri politice” asupra catastrofei zborului MH17, doborât în 2014 deasupra Ucrainei, a acuzat vineri şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, informează AFP.
Lavrov a explicat că a discutat la telefon cu ministrul olandez al afacerilor externe, Stef Blok, la o zi după publicarea rezultatelor anchetei internaţionale în care este acuzată Rusia.
Ministrul olandez al afacerilor externe „nu mi-a adus nicio dovadă” că racheta care a doborât zborul MH17 aparţinea armatei ruse, a declarat Lavrov, citat de agenţiile ruse.
„Dacă partenerii noştri decid, atunci când vorbesc despre o teribilă tragedie în care sute de oameni au murit, să speculeze în scopuri politice, îi las cu conştiinţa lor”, a mai declarat şeful diplomaţiei ruse.
_________________
UPDATE Kremlinul a respins vineri acuzaţiile conform cărora Rusia ar fi responsabilă de doborârea zborului comercial MH17 deasupra Ucrainei în urma căreia au murit toate cele 298 de persoane aflate la bord, scrie Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov a declarat într-o teleconferinţă că Rusia nu a avut o participare deplină în ancheta olandeză şi că nu poate avea încredere în concluziile sale.
Întrebat fiind dacă Rusia neagă implicarea în incident, Peskov a răspuns: „Da, cu siguranţă”.
În ceea ce priveşte posibile compensaţii pentru victime, Peskov a afirmat că această întrebare trebuie adresată Ministerului de Externe al Rusiei.
Acuzaţiile privind doborârea avionului de către ruşi au fost făcute vineri de ministrul australian de Externe Julie Bishop şi de guvernul olandez.
Într-un raport publicat joi, anchetatorii internaţionali afirmau că sistemul BUK, care a cauzat prăbuşirea avionului MH17, aparţinea armatei Rusiei.
„Bazându-ne pe aceste dovezi, singura concluzie pe care o putem avea este că Rusia este direct implicată”, a declarat Bishop reporterilor de la Canberra.
„Australia şi Olanda au anunţat Federaţia Rusă că este acuzată de doborârea avionului MH17”, a afirmat oficialul australian, adăugând că ambele guverne au cerut Rusiei să deschidă un dialog privind circumstanţele incidentului.
Avionul Boeing 777, care călătorea de la Amsterdam la Kuala Lumpur, a fost doborât în zona ucraineană de conflict la data de 17 iulie 2014. Toţi cei 298 de pasageri care se aflau la bord au murit în urma incidentului.