Cum zădărnicesc extrădarea lui Sebastian Ghiţă ilegalităţile procurorilor DNA Ploieşti

Procesul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă este pus între paranteze tocmai de cei care-l acuză, în contextul în care Parchetul General a anunţat că procurorii de la DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
Filip Stan
25 mai 2018, 20:37
Cum zădărnicesc extrădarea lui Sebastian Ghiţă ilegalităţile procurorilor DNA Ploieşti

Parchetul General a confirmat joi că procurorii DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal pentru complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare. Cei doi sunt suspectaţi că „ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia”.

Potrivit anchetatorilor documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare. Potrivit Mediafax, care citează surse judiciare, documentaţia întocmită de cei doi procurori a vizat solicitarea extrădării fostului deputat Sebastian Ghiţă.

PÎCCJ: Onea şi Negulescu au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare; documente falsificate, folosite în dosare

În acest context se ridică întrebarea legitimă ce şanse de reuşită mai are procesul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, aflat în Serbia, şi pe numele căruia Curtea Supremă a emis în 10 ianuarie 2017 un mandat european de arestare. „Dacă se constată că actele sunt false, în funcţie de importanţa lor există posibilitatea să fie anulată întreaga procedură de extrădare”, este de părere avocatul Adrian Cuculis. „Însă, chiar şi în condiţiile în care există această anchetă pe rol, magistraţii nu sunt obligaţi să ia vreo măsură de încetare a acestui proces, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens”, a explicat avocatul.

În urmă cu un an de zile, atunci când Sebastian Ghiţă a fost reţinut la Belgrad, acesta a contestat măsura de extrădare în România afirmând că este supus unei „persecuţii politice”. Presa a vorbit la acel moment de o posibilă cerere de azil politic în Serbia, informţie ce nu a fost ulterior confirmată. Însă, după cum consideră specialiştii, în contextul în care se confirmă că autorităţile au trimis probe false pentru extrădarea fostului deputat de Prahova, obţinerea azilului politic în ţara vecină ar putea constitui o alternativă mult mai sigură de a evita extrădarea. „Dacă informaţiile se adeveresc, o cerere ipotetică de azil politic va fi admisă din start”, este de părere avocatul Adrian Cuculis. „Acest dosar, împotriva celor doi procurori ce au instrumentat dosarul lui Sebastian Ghiţă, este un punct clar în favoarea acestuia şi unul foarte greu în defavoarea procurorilor ce urmăresc extrădarea lui Ghiţă”, a completat acesta.

În dosarul în care sunt anchetaţi procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu, joi a depus mărturie şi omul de afaceri Răzvan Alexe, martor în mai multe dosare instrumentate de către cei doi. Acesta le-a povestit procurorilor modul în care a fost audiat de Mircea Negulescu, afirmând că „ne ancheta cu cătuşele pe masă, ne puneau pistolul în piept, ne uda saltelele la arest ca să nu avem unde să dormim”.

Demisia lui Lucian Onea de la conducerea DNA Ploieşti, aprobată de CSM

„În ceea ce priveşte alte dosare în care Sebastian Ghiţă este anchetat, întreaga procedură penală poate fi lovită de nulitate. Cea mai importantă consecinţă a acestei anchete în care sunt vizaţi procurorii de la DNA Ploieşti este că întreaga urmărire penală din dosarele în care este vizat fostul deputat este pusă sub semnul întrebării”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.

Atât Lucian Onea cât şi Mircea Negulescu au negat acuzaţiile ce li se aduc, susţinând că acestea sunt „total nefondate şi fără corespondent în realitate”. „Nu mi-e teamă. Nu sunt vinovat de nimic. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut. Nu vreau să discut detalii din dosar, urmărirea penală este secretă”, a declarat procurorul Lucian Onea la ieşirea de la audierile de la Parchetul General.

Citeşte şi Sebastian Ghiţă, interviu din Belgrad: O voi întreba pe Kovesi dacă a complotat să îmi facă rău VIDEO

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în nu mai puţin de cinci dosare penale. În primul dintre acestea, fostul deputat este judecat pentru dare de mită şi spălare de bani alături de foşti şefi din Poliţia şi Parchetul din Prahova, iar instanţa urmează să pronunţe sentinţa în data de 31 mai. Procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea cu executare. Într-un al doilea dosar, în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, dosarul se află în faza de apel la Curtea Supremă, pe fond inculpaţii fiind achitaţi.

De asemenea, Sebastian Ghiţă mai este urmărit penal şi în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

Citeşte şi Ce l-a determinat pe Sebastian Ghiţă să plece din ţară: Toţi de la petrecerea de la K2 ştiau că mă arestează

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai