COTAR susţine ordonanţa care modifică Legea privind transportul în regim de taxi

Guvernul vrea să scoată în afara legii aplicaţiile de taxi fără dispecerat, adică Uber, Taxify şi Clever Taxi. Noua lege aflată acum în dezbatere vine cu reguli noi şi pentru taximetrişti: pot lucra doar în localitatea unde au obţinut licenţa de transport. COTAR susţine modificările.
Filip Stan
29 mai 2018, 09:50
COTAR susţine ordonanţa care modifică Legea privind transportul în regim de taxi

Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în forma postată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va permite sancţionarea activităţilor de tip evazionist, precum şi a celor neautorizate, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

De altfel, transportatorii îşi exprimă susţinerea pentru varianta OUG pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în forma nealterată, însoţită de instrumentele de prezentare şi motivare.

„În contextul recentelor declaraţii ale unor persoane publice, fără suport în realitatea cotidiană, care şi-au exprimat susţinerea faţă de activităţi neautorizate de transport persoane, generatoare de venituri ilicite, dorim să readucem în atenţia opiniei publice următoarele: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, în decembrie 2017, că serviciile ‘al căror scop este acela de a conecta, prin intermediul unei aplicaţii digitale, şoferii neprofesionişti cu persoanele care doresc să efectueze călătorii urbane’, trebuie clasificate drept ‘servicii în domeniul transporturilor'”, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit COTAR, Uber se autodescrie ca fiind „un simplu intermediar digital, o aplicaţie pe telefon, care leagă pasagerii cu şoferii”, pretext să nu se conformeze prevederilor legale de licenţiere, aplicabile firmelor de taxi sau transportatorilor, ce implică obligaţii şi responsabilităţi.

„Poziţia Uber este în contradicţie cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, avocatul general desemnat în cauză, Maciej Szpunar, precizând că ‘platforma electronică Uber, chiar dacă este un concept inovator, ţine, în principal, de domeniul transportului şi, în consecinţă, trebuie să deţină licenţele şi acordurile cerute de dreptul naţional’. Astfel, activitatea de preluare a unei persoane şi transportul acesteia către destinaţia solicitată, cu un autovehicul, contra cost, este în prezent reglementată, în România, prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi norme adoptate de autorităţile locale. Deşi reprezentanţii Uber îşi exprimă, la nivel declarativ, disponibilitatea pentru dialog cu autorităţile şi se declară în favoarea reglementării activităţii derulate, constatăm că se diseminează, de către persoane publice, mesaje care distorsionează realitatea, consonante interesului companiei de a obţine o reglementare distinctă, deşi activităţile de acest tip sunt deja prevăzute de cadrul legal aplicabil în domeniul transportului de persoane”, subliniază transportatorii.

Reprezentanţii COTAR notează, totodată, că fostul premier Victor Ponta a susţinut că Uber „asigură venituri suplimentare pentru nişte oameni care muncesc cinstit”, „ignorând, cu bună ştiinţă, opinia unicului for abilitat să se asigure că legislaţia UE este interpretată şi aplicată în acelaşi mod în toate statele membre, din care rezultă, fără echivoc, necesitatea autorizării activităţii de transport persoane generatoare de venituri”.

„Ne exprimăm speranţa că poziţia menţionată nu este influenţată de relaţia personală a lui Victor Viorel Ponta cu Gelu Ştefan Diaconu, a cărui fiică, Nicoleta Schroeder, ocupă, din martie 2015, poziţia de general manager pentru România în cadrul companiei Uber. Fără a intra în polemică, îi recomandăm, la rândul nostru, lui Victor Viorel Ponta, următorul exerciţiu ‘de imaginaţie’, în continuarea celui lansat în spaţiul public: actualii operatori autorizaţi şi licenţiaţi ar renunţa la însemnele de taxi şi ar presta servicii neverificate, exclusiv în beneficiul propriilor interese economice, similare celor recomandate de domnia sa drept soluţie pentru decongestionarea traficului. Care ar fi efectele renunţării la autorizarea transportatorilor şi serviciilor de preluare/distribuire comenzi asupra consumatorilor, raporturilor de muncă şi veniturilor la buget?”, se arată în comunicatul COTAR.

Transportatorii consideră „lipsite de fundament” şi susţinerile deputatului Nicuşor Dan, potrivit cărora, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă, se vor interzice aplicaţiile de tip agregator.

„În fapt, companiile cu acest profil vor avea exclusiv obligaţia de autorizare, similar celorlalţi operatori, demersul legislativ vizând exclusiv întărirea controlului autorităţii statului în activitatea de transport public de persoane, în scopul responsabilizării tuturor actorilor implicaţi în această activitate reglementată”, sunt de părere membrii Confederaţiei.

„Adoptarea ordonanţei va permite, totodată, sancţionarea activităţilor de tip evazionist, precum şi a celor neautorizate (de piraterie în domeniul transportului de persoane), eliminarea sintagmelor ‘în mod repetat’ şi ‘permanent’, generatoare de haos. Apreciem că preconizata modificare a legislaţiei va asigura respectarea drepturilor şi intereselor transportatorilor autorizaţi şi accesul acestora, transparent şi nediscriminatoriu, la piaţa transportului public local, garantând totodată respectarea drepturilor utilizatorilor”, susţine COTAR.

Organizaţia solicită, astfel, ca actul normativ supus dezbaterii să nu fie redactat sau modificat la comanda unor proprietari de platforme informatice sau grupuri de influenţă şi să fie în interes public. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy