PNL, victorie la Curtea Constituțională: executarea alternativă a pedepselor, NECONSTITUȚIONALĂ

Sesizarea PNL privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, amânată. În schimb, Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările referitoare la legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Filip Stan
30 mai 2018, 04:15
PNL, victorie la Curtea Constituțională: executarea alternativă a pedepselor, NECONSTITUȚIONALĂ

UPDATE: Potrivit președintelui CCR, Valer Dorneanu, această lege a fost declarată neconstituțională. Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru o dată ulterioară, soluţionarea sesizării PNL referitoare la hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale.

Liberalii au depus la începutul lunii sesizarea la CCR, precizând că printre considerentele contestării la Curte se numără ”lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale”.

În documentul trimis la CCR, grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a precizat că a formulat această sesizare deoarece consideră hotărârea Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie neconformă cu art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, din mai multe motive.

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării de neconstituţionalitate, în sesizare se arată că hotărârea Parlamentului vizează aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional şi „afectează valorile, regulile şi principiile constituţionale” stabilite de art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie.

Totodată, se susţine că hotărârea Parlamentului încalcă art. 1 alin. (5) raportat la art. 64 alin. (4) din Constituţie.

„Nu rezultă cu claritate şi precizie care este rolul acestei Comisii speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor două Camere cu atribuţii în domeniul actelor normative cu incidenţă asupra domeniului securităţii naţionale, prin raportare la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în special cele de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, se precizează în sesizare.

Conform sursei citate, lipsa de claritate şi precizie a acestui scop prin raportare la celelalte obiective ale Comisiei speciale generează „impredictibilitate cu privire la procedura ulterioară de legiferare pe care trebuie să o urmeze cele două Camere”.

Totodată, în sesizare se spune că hotărârea Parlamentului încalcă art. 61 din Constituţie. Potrivit sursei citate, instituirea în beneficiul Comisiei speciale a competenţei generale de a examina, modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra securităţii naţionale încalcă principiul bicameralismului.

„Dezbaterea actelor normative în domeniul securităţii naţionale de către 70 de deputaţi şi senatori, membri ai comisiilor permanente sesizate pentru raport prin procedură parlamentară obişnuită, ar asigura pluralitatea opiniilor necesare elaborării, în condiţii de transparenţă a noilor reglementări într-un domeniu fundamental pentru buna funcţionare a statului”, se argumentează în text.

Liberalii mai susţin că articolul 1, litera e) din hotărârea Parlamentului încalcă art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie.

„Conform obiectivelor prevăzute la art. 1 lit. e), Comisia poate avea rol de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale, organizează dezbaterile asupra acestora şi întocmeşte rapoartele pe care le va înainta celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare. Această prevedere (…) încalcă în mod vădit litera Constituţiei, care la art. 74 enumeră limitativ cui aparţine iniţiativa legislativă”, se arată în sesizare.

Potrivit aceluiaşi text, articolul 3 din hotărârea Parlamentului încalcă art. 68 şi art. 31 din Constituţie.

„Şedinţele Comisiei sunt, de regulă, publice. Condiţiile în care reprezentanţii mass-media au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia. Această prevedere din hotărâre contravine art. 68 din Constituţie care prevede imperativ că şedinţele celor două Camere sunt publice. Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete”, consideră liberalii.

Plenul Parlamentului a aprobat pe 18 aprilie înfiinţarea Comisiei parlamentare speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Două bancnote vor fi retrase de pe piață. Cât timp vor mai fi valabile actualele variante
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării