„Lucrurile s-au înţeles greşit pentru că am fost discretă. Eu m-am mutat în viaţa mea de 7 ori. Am un obicei să organizez lucrurile repede şi am făcut în aşa fel încât totul să se întâmple într-o singură zi. E mai eficient şi mai puţin traumatic. Am vrut ca lucrurile să nu fie traumatizate pentru mama. Am mutat-o pentru că ea stătea într-un apartament cu chirie mare şi mi-am dorit foarte tare ca ea să stea liniştită şi să nu mai trăiască cu această sabie deasupra capului că mai trece o lună şi nu sunt bani de chirie. Am sperat să pot rezolva într-o altă manieră problema. Trebuia să găsesc o soluţie. Am încercat să împrumut nişte bani de la nişte oameni care puteau să-mi dea. Nu au vrut, este treaba lor. Oameni care au fost la noi în casă nu au avut un moment de empatie. A fost un şoc atât de mare, a fost cumplit. Nu m-a sunat nimeni din familie să mă întrebe dacă poate să mă ajute. A fost cumplit. Singurii care m-au ajutat au fost Marius şi Isabela. A despachetat şi ea acolo. Nimeni nu a dat un telefon să întrebe e ok maică-ta, mama. Nu mi-am putut imagini vreodată aşa ceva în viaţa mea. Ajutorul acesta a venit de la nişte oameni la care nu mă aşteptam”, a declarat Oana Roman la Antena Stars.