”Am finalizat o primă lectură a Codului de procedură penală. Pentru noi e prioritate pentru că în cadrul acestui proiect de lege este şi acea directivă care vizează prezumţia de nevinovăţie. Au venit foarte multe amendamente, în principal de la CSM, care au fost însuşite şi aşteptăm de la CSM până săptămâna viitoare şi corelările care vizează eliminarea Camerei preliminare şi textele subsecvente. Punctual calendarul este următorul: săptămâna viitoare miercuri vom relua dezbaterile la comisiei cu toate propunerile şi corelările şi până la finalul săptămânii viitoare ne-am propus să finalizăm dezbaterea la Cpp, să-l trimitem la Senat în calitate de primă cameră sesizată şi apoi parcursul normal este Camera Deputaţilor, cameră decizională”, a declarat Florin Iordache.
El a spus că, în acelaşi timp, comisia se va reuni luni la ora 12,00 pentru amendamentele depuse la Codul de procedură civilă care a ajuns la Camera Deputaţilor, după ce a fost adoptat la Senat.
”Codul de procedură civilă cred că va fi adoptat miercurea viitoare de Camera Deputaţilor şi va fi înaintat preşedintelui pentru promulgare”, a precizat Iordache.
Florin Iordache nu a exclus convocarea unei sesiuni extraordinare: ”Nu ştim ce face preşedintele. Sesiunea extraordinară poate fi dacă preşedintele trimite la reexaminare. De aceea ne-am şi luat marja de 2 săptămâni, dacă preşedintele trimite la reexaminare vreuna din cele trei legi care vizează codurile”.
„Din punctul nostru de vedere, codul civil, codul de procedură civilă va fi adoptat de Camera Deputaţilor săptămâna viitoare, codul de procedură penală peste două săptămâni va fi adoptat de Senat şi apoi va ajunge la Camera deputaţilor cu următoarele modificări. în acest interval vom începe şi finaliza dezbaterile la Codul penal, deci probabil că în ultima săptămână a lunii iunie şi Codul Penal va fi adoptat de către Camera deputaţilor în calitate de cameră decizională. Noi ne-am luat acea marjă de 2 săptămâni astfel încât dacă preşedintele, în cele 10 zile, doreşte să trimită la reexaminare, Parlamentul să fie în activitate încât să putem reexamina cele trei legi. Mai ales Codul de procedură penală care vizează prezumţia de nevinovăţie este o prioritate pentru a nu accesa acea clauză şi procedura de infringement”, a conchis Iordache.