De Ziua Copilului moldovenii le-au donat celor din diaspora 1.400 de Abecedare Albinuţa

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, guvernul Republicii Moldova donează copiilor din diasporă un lot de peste 1.400 de cărţi, cu scopul de a-i încuraja să înveţe limba română şi să păstreze legătura emoţională cu ţara de origine a părinţilor lor, informează vineri executivul de la Chişinău într-un comunicat de presă.
Iulian Tudor
01 iun. 2018, 11:52
De Ziua Copilului moldovenii le-au donat celor din diaspora 1.400 de Abecedare Albinuţa

Copiilor le vor fi expediate 417 exemplare de abecedare „Albinuţa”, scrise de Grigore Vieru. Acestea vor conţine câte un semn de carte cu un mesaj din partea prim-ministrului Pavel Filip, potrivit sursei citate.

Totodată, centrelor educaţionale din diasporă le vor fi oferite o mie de exemplare ale cărţii „Acasă”, scrisă de Arcadie Suceveanu şi Valentina Lungu. Conţinutul cărţii a fost adaptat pentru copiii din diaspora în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova în domeniul migraţiei şi dezvoltării”, în faza a II-a, cu sprijinul financiar al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Ziua Copilului: Prichindeii spun lucruri trăznite. Cine este preşedintele României VIDEO

Cărţile vor fi repartizate prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din 32 de state, în care locuiesc cei mai mulţi cetăţeni moldoveni.

În vederea promovării valorilor naţionale şi consolidării legăturilor emoţionale cu cetăţenii din diaspora au mai fost organizate şi alte activităţi, precum programele „DOR”, „Diaspora Engagement Hub”, dar şi spectacole ale Teatrului Republican de Păpuşi „Licurici”.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai