Dacian Cioloş către jurnalistul Liviu Avram: Vă mulţumesc pentru pălmuţe şi pentru bobârnaci

Jurnalistul Liviu Avram i-a recomandat, vineri, lui Dacian Cioloş să nu mai vorbească de asumarea de „orice riscuri politice“ pentru apărarea Constituţiei, aceasta fiind o reacţie la îndemnul fostului premier pentru preşedintele Klaus Iohannis, cel care trebuie să aleagă dacă va semna sau nu decretul de revocare a şefei DNA.
Filip Stan
01 iun. 2018, 17:17
Dacian Cioloş către jurnalistul Liviu Avram: Vă mulţumesc pentru pălmuţe şi pentru bobârnaci

Jurnalistul Liviu Avram a fost primul care a comentat pe tema declaraţiei prin care Dacian Cioloş îi recomanda preşedintelui Klaus Iohannis să-şi asume „orice riscuri politice” ca să apere Constituţia şi principiile sale, în contextul deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Aud că Dacian Cioloș îl îndeamnă pe președinte să-și asume „orice riscuri politice” ca să apere Constituția și principiile sale. Să fiu iertat, dar Dacian Cioloș este ultimul în măsură să recomande cuiva să-și asume riscuri politice.

În decembrie 2015, Cioloș nu și-a asumat niciun risc politic și, la cererea nocturnă a lui Dragnea, a eliminat din programul său de guvernare revenirea la alegeri locale în două tururi.

În februarie 2016, Cioloș nu și-a asumat niciun risc politic și nu a reglementat prin ordonanță de urgență revenirea la două tururi. Câtă vreme o asemenea OUG nu restrângea, ci lărgea drepturi electorale, nu era o problemă că e adoptată cu mai puțin de un an înainte de alegeri.

În toamna anului 2016, Cioloș nu și-a asumat niciun risc politic și a refuzat să candideze la parlamentare, pe motiv că așa îi promisese lui Dragnea cu un an înainte. În relația cu Dragnea, Cioloș s-a comportat ca Antonescu în relația cu Hitler: a preferat să-și țină cuvântul până la capăt, indiferent de consecințele pentru țară.

Iar ceea ce trăim acum se datorează în bună măsură faptului că, atunci când a avut ocazia, Dacian Cioloș nu și-a asumat niciun risc politic”, a scris pe Facebook jurnalistul Liviu Avram.

Fostul premier nu a întârziat să-i răspundă.

Dacian Cioloş: „Liviu Avram vă mulțumesc pentru pălmuțe și pentru bobârnaci. Spun asta pentru că știu că sunteți de bună credință și sincer.
Așa o să fiu și eu. Nu am retras și nici nu am adăugat nimic în programul de guvernare în urma unor negocieri nocturne sau diurne cu Dragnea. Pur și simplu am pus acolo lucruri pe care credeam atunci că e cazul și că pot să le asum. Am explicat la vremea aceea și de multe ori după aceea cum am judecat lucrurile în cazul OUG pentru alegeri in două tururi. O astfel de decizie e una prin excelență politică. Era treaba unei majorități politice să decidă să o modifice în Parlament. Prin lege, nu prin OUG care poate fi respinsă de majoritatea parlamentară și astfel să dea peste cap organizarea alegerilor.

Nu am refuzat o candidatură sau alta ci pur și simplu am decis să nu candidez sau sa intru in vreun partid cât timp sunt premier independent. Nu pentru că mi-a cerut Dragnea, ci pentru că acesta mi-a fost mandatul oferit și asa am hotarât eu să-l asum și să-l respect.
Intrarea în politică, domnule Avram, e o asumare personală, atunci când o faci din convingere că poți face lucruri bune și nu doar din oportunism. Dacă eu vă cer să intrați mâine în politică pentru că așa cred eu că e bine, o faceți doar pentru că v-o cer eu?

M-am ținut întodeauna de cuvânt. Câteodată am greșit făcând asta dar prefer să recunosc că greșesc, alternativei de a fi un alt lider politic sociopat cum sunt mult prea mulți. România are nevoie de oameni serioși și onești. Onești și cu cei din jurul lor dar mai ales onești cu ei înșiși. Sunt anumite lucruri pe care nu le voi schimba indiferent de consecințe. Onestitatea este unul dintre ele. Așa că o să continui să mă țin de cuvânt și să învăț din greșelile pe care le fac. Greșeli care sper să fie sancționate de jurnaliști care își respectă profesia cum sunteți și dumneavoastră dar care din păcate sunt din ce în ce mai puțini”.

Liviu Avram: Domnule Dacian Cioloş, în primul rând vă mulțumesc pentru răspuns. În al doilea rând, zic așa: constat că din motive care vă privesc strict pe dvs., politicieni din tot spectrul, incluzându-l aici și pe președintele Iohannis, ați decis ca noi, alegătorii, să ne alegem primarii într-un singur tur, cu riscuri grave (și acum dovedite) de nereprezentativitate: primari aleși cu 20-30 la sută se poartă de parcă ar fi fost aleși cu 99,9 la sută. Întrebarea mea rămâne și nu a răspuns nimeni la ea: noi, alegătorii, unde eram când dvs., politicienii, ați decis asta? Ce vă împiedică să vorbiți acum despre modul în care au decurs negocierile purtate peste capul nostru? Asumați-vă, vă rog, riscul politic de a ne spune adevărul. Cred că e un risc mult mai mic decât cel la care îl îndemnați pe președintele Iohannis.

 Dacian Cioloş: Liviu Avram eu nu am participat la nicio negociere de acest gen. Când a fost votată legea respectivă (cred că în 2015), eu nu eram nici la guvern nici in parlament și nici în politică.
Eu doar sunt acuzat că nu am modificat prin OUG o lege eminamente politică ce fusese deja negociată și votată cu doar câteva luni înainte de instalarea guvernului pe care l-am condus. Negociată și votată de aceiași politicieni care câteva luni mai târziu mă culpabilizau pe mine că nu modific prin OUG lucruri pe care tocmai le agreaseră.
Aș vrea ca lucrurile să fie clare ca să închidem acest subiect: principiile politice ale modului în care se organizează alegerile se stabilesc prin legi decise de parlamentari, nu prin OUG de un guvern independent. Pot să vă asigur doar de faptul că dacă cei cu care mă angajez în politică vom avea o majoritate în parlament, vom susține revenirea la votul în două tururi pentru primari.

Liviu Avram: Dacian Cioloș Știu toate acestea, eu nu regret decât faptul că ați fost ultimul care, dpdv politic (cu riscurile de rigoare, așa e), mai puteați să îndreptați lucrurile și nu ați făcut-o. Rămân la părerea că merita să încercați: dacă OUG ajungea în Parlament, s-ar fi devoalat multe (mai ales PSD-iștii acoperiți din zona liberală, că de dincolo n-am așteptări). (Dar episodul scoaterii acelei prevederi din programul de guvernare tot nelămurit rămâne, chiar și după această conversație), a conchis jurnalistul de la Adevărul.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Cât costă un kilogram de cireșe în luna mai 2025. Unde se găsesc cele mai ieftine cireșe
MediaFlux
Răsturnare la Curtea de Apel Ploiești! Noi dosare privind anularea alegerilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster