Protocoalele au ca scop îndeplinirea atribuţiilor legale ce revin, atât Ministerului Mediului şi Pădurilor, cât şi Asociaţiilor Colective autorizate pentru preluarea responsabilităţii producătorilor de echipamente electrice şi electronice, în domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi în domeniul gestionării deşeurilor de baterii şi acumulatori (DBA).
Încheierea acestor Protocoale de colaborare reprezintă un argument în favoarea susţinerii pe care ministrul Rovana Plumb o acordă demersurilor comune ale autorităţilor de mediu şi ale Asociaţiilor Colective implicate efectiv în colectarea deşeurilor, demersuri care vor contribui la atingerea obiectivelor pentru gestionarea DEEE şi DBA.
Ministerul Mediului şi Pădurilor sprijină eforturile şi campaniile de informare derulate de Asociaţiile Colective în vederea creşterii gradului de conştientizare a populaţiei şi a mediului de afaceri şi instituţional cu privire la colectarea selectivă a DEEE şi DBA.
Asociaţiile Colective asigură resursele financiare necesare iniţierii periodice de proiecte, campanii şi activităţi de informare a populaţiei şi a mediului de afaceri şi instituţional cu privire la stimularea colectării DEEE şi DBA, asigură organizarea şi derularea proiectelor şi campaniilor de informare, realizează şi pun la dispoziţia publicului şi a mediului de afaceri materiale informative cu privire la gestionarea acestor tipuri de deşeuri.
Astfel, în baza Protocoalelor semnate de MMP şi Asociaţiile Colective Ecotic, Recolamp, în perioada septembrie – noiembrie 2012 se va organiza, pe întreg teritoriul României, o campanie de informare şi colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, inclusiv becuri economice şi tuburi fluorescente, intitulată „Ziua Verde în organizaţia ta”.
În perioada campaniei, instituţiile de stat sau companiile private vor beneficia de ridicarea gratuită, de la sediile lor, a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (cantitate minimă pentru o ridicare – 100 kg), inclusiv a surselor de lumină (cantitate minimă pentru o ridicare – 20 kg).
Ca urmare a Protocolului semnat cu Asociaţia Environ se va derula o campanie la nivel naţional intitulată ”Baterel şi Lumea Non-E”, care se adresează elevilor din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, dar şi cadrelor didactice.
Proiectul are ca scop realizarea unei reţele naţionale de colectare şi reciclare selectivă (în special a DEEE şi a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi) prin intermediul concursurilor deşeuri şi al unor proiecte de colectare selectivă.
În timpul Campaniei, în unităţile şcolare va fi distribuit material didactic auxiliar sub forma unui Ghid de colectare selectivă cu modele practice – Lumea NON-E – structurat pe teme care vizează ecologia, efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului, colectarea şi reciclarea a 10 tipuri de deşeuri: hârtie, PET, sticlă (albă şi colorată), textile, anvelope, metale feroase şi neferoase, DEEE, baterii, materiale de construcţii.