Lideri PSD ameninţă cu suspendarea lui Iohannis dacă nu o revocă pe Laura Kovesi. Societatea civilă cere consultări la Cotroceni

Deputatul PSD Ioan Dîrzu susţine că va fi primul care va strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, în cazul în care nu va respecta decizia Curţii Constituţionale. Şi liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, vorbeşte despre suspendarea preşedintelui. Mai multe organizaţii cer consultări la Cotroceni cu societatea civilă şi cu partidele politice.
Romania TV
04 iun. 2018, 08:07
Lideri PSD ameninţă cu suspendarea lui Iohannis dacă nu o revocă pe Laura Kovesi. Societatea civilă cere consultări la Cotroceni

UPDATE Un grup de 37 de organizaţii, printre care Corupţia Ucide, Iniţiativa România, Grupul pentru Dialog Social, au semnat o scrisoare comună în care îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să demareze consultări la Cotroceni cu societatea civilă şi cu partidele politice, urmare a deciziei Curţii Constituţionale. Consultările vor viza nu doar revocarea şefei DNA, ci lupta anticorupţie în general.

„DOMNULE PREȘEDINTE KLAUS IOHANNIS,

Urmare a deciziei Curții Constituționale în dosarul nr. 589E/2018 prin care 6 judecători ai CCR au acordat ministrului Justiției prerogative discreționare privind revocarea magistraților cu funcții de conducere și au impus Președintelui României revocarea din funcție a Procurorului-șef al DNA, organizațiile semnatare vă solicită organizarea de consultări publice atât cu organizații ale societății civile, cât și cu partide politice și organizații profesionale din sistemul judiciar care să preceadă și să ajute la formularea hotărârilor și acțiunilor subsecvente deciziei CCR. Acestea nu trebuie să se reducă la disputa în jurul cererii de revocare a Procurorului-șef DNA, ci trebuie să privească și viitorul luptei anticorupție, independența Justiției, respectarea statului de drept și rolul Curții Constituționale.

Considerăm necesare aceste consultări pentru că România a ajuns într-un moment critic al istoriei, în care locul nostru în Uniunea Europeană, democrația și statul de drept sunt puse cu intenție în pericol chiar de către cei aleși sau numiți să le apere.

În opinia noastră, a celor 37 de grupuri și organizații civice semnatare, decizia CCR este contrară legii, prevederilor
constituționale și obligațiilor asumate prin Mecanismul de cooperare și verificare și prin Tratatul de aderare la UE și subminează atribuțiile altor puteri în stat. Pe scurt, decizia ne întoarce cu rea intenție la momentul preaderării la UE, când Justiția era complet aservită puterii politice, dosarele se deschideau sau închideau în ședințe de partid la comandă politică, iar procurorii erau anchetați și dați afară din magistratură dacă investigau corupția politică.

Credem, în același timp, că CCR este și trebuie să rămână o instituție fundamentală în arhitectura constituțională a statului român, că este o instituție care trebuie respectată, chiar dacă acțiunile unor membri CCR, care au folosit instituția pentru interese politice sau răfuieli personale, au diminuat momentan prestigiul și profesionalismul Curții.

Pentru toate acestea, vă rugăm, domnule Președinte, să demarați consultări publice înainte de a acționa în baza deciziei CCR și să ascultați opiniile tuturor celor interesați.

CU STIMĂ,

#ActivAG Pitești, Acțiunea Civică Galați, Asociația Aradul Civic, Asociația România Vie, Corupția Ucide, Diaspora Franța solidară cu România, Evident Deva, Geeks for Democracy, Grupul civic #insist, Grupul pentru Dialog Social, #Iașulnutace, Inițiativa Craiova, Inițiativa Timișoara, Inițiativa România, Mureșul Civic, Noul Orizont Valencia, Oradea Civică, Organizatia Eu Ro Aleg 2.0, Procivic Baia Mare, #Reset, #Rezist Birmingham WMW, #Rezist Constanța, #Rezist Dublin, #Rezist Liguria, #Rezist Lyon, #Rezist Milano, #Rezist München, #Rezist Râmnicu Vâlcea, #Rezist Toronto, #Rezist Bruxelles, #REZISTENȚA, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Timișoara Civică, Umbrela Anticorupție Cluj, #Văvedem din București, Vă Vedem din Sibiu, VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție

________________

Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a transmis într-un comunicat de presă că preşedintele României este „garantul respectării Constituţiei şi a legilor ţării”, iar astfel „nu are altă variantă decât aceea de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Koveşi, încă actual procuror şef DNA”.

„Dacă se doreşte cu adevărat o luptă anticorupţie în România, şi nu un sistem de privilegii, trebuie să înţelegem cu toţii că DNA nu înseamnă o persoană. Dacă DNA înseamnă o persoană, atunci DNA nu este o instituţie credibilă şi avem o problemă de monopol de putere. Sunt sigur că preşedintele României va respecta Constituţia şi nu se va lăsa păcălit de anarhiştii din PNL şi USR care instigă la nerespectarea deciziilor CCR”, a scris Dîrzu.

Potrivit deputatului PSD, Iohannis se face vinovat de încălcarea Constituţiei şi pentru că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe de mai bine de 2 ani.

„Preşedintele României nu şi-a exercitat atribuţiile de desemnare a unui candidat pentru şefia SIE în timp rezonabil punând Parlamentul în imposibilitatea obiectivă de a numi un director civil. Pe această cale, solicit preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să sesizeze Curtea Constituţională a României privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlamentul României”, se arată în comunicatul de presă semnat de preşedintele PSD Alba.

În final, Ioan Dîrzu anunţă că va fi primul care va strânge semnături pentru suspendarea preşedintelui, în cazul în care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de îndată un director civil la conducerea SIE.

„Preşedintele nu este la primul conflict juridic de natură constituţională pierdut, deci putem spune că deja se află într-o stare de recidivă. În prezent, sunt toate motivele de natură constituţională care să atragă suspendarea Preşedintelui României. Depinde numai de el cum înţelege să-şi exercite atribuţiile în cadrul constituţional”, a arătat Dîrzu.

Buzatu: Dacă preşedintele nu respectă ordinea constituţională nu avem de ales, trebuie să declanşăm procedura de suspendare

Şi preşedintele organizaţiei PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni că, în cazul în care şeful statului nu respectă ordinea constituţională, ar trebui declanşate procedurile pentru suspendarea lui din funcţie.

„Dacă nu respectă Constituţia (ar trebui să se înceapă procedurile pentru suspendarea din funcţie – n.r.). Eu cred că nu e vorba de părerea PSD, dacă preşedintele unei ţări, în speţă România, nu respectă Constituţia trebuie să fie o opinie unanimă a cetăţenilor că trebuie suspendat şi demis un asemenea preşedinte. Eu sunt unul dintre susţinătorii acestei idei. În cazul în care preşedintele va insista să nu respecte ordinea constituţională, atunci nu avem altă cale de ales, trebuie să declanşăm această procedură”, a afirmat Buzatu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă ar trebui declanşate procedurile de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis dacă nu respectă decizia CCR cu privire la revocarea şefei DNA.

Buzatu a spus că e puţin probabil, în opinia sa, ca preşedintele Iohannis să nu respecte hotărârea CCR. 

Robert Negoiţă: Consider că e o idee greşită să îl suspendăm pe preşedinte

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, luni, declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis dacă nu o va revoca pe şefa DNA ar fi „o idee greşită”, dar a susţinut că ar trebui schimbate reglementările actuale.

„Consider că e o idee greşită să îl suspendăm pe preşedinte pentru chestiunea asta. Pe reglementarea actuală, indiferent pe cine am pune acolo, riscul de abuz este foarte mare, tentaţia de abuz este foarte mare. Reglementările trebuie făcute în Parlament, unde avem majoritate. Faptul că nu se întâmplă treaba asta e o chestiune care nu mă mulţumeşte foarte mult.(…)Eu militez foarte mult pe o Românie şi pentru a normaliza România. Atunci când argumentele sunt într-o direcţie şi instituţiile sunt de asemenea într-o direcţie eu cred că toată lumea se va conforma până la urmă”, a dpus Robert Negoiţă, potrivit Mediafax.

De aceeaşi părere este şi preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.

„Nu cred că suspendarea preşedintelui Iohannis este o soluţie oportună. Prioritatea noastră este guvernarea”, a spus Horia Nasra.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy