„Vreau să vă anunţ că demisionez din grupul parlamentar PMP şi începând de azi voi activa în grupul parlamentar al PSD”, a declarat Talpoş.
La rândul său, liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, a precizat că social-democraţii au în acest moment jumătate plus unu din totalul senatorilor.
„Grupul parlamentar al PSD din Senatul României numără 68 de senatori plus cel care vă vorbeşte, ceea ce înseamnă că la acest moment grupul nostru reprezintă jumătate plus unu din total senatori, aşa cum se prezintă astăzi”, a afirmat Şerban Nicolae.
Tot el a precizat că grupul PMP nu mai funcţionează, întrucât nu mai întruneşte numărul minim de membri, respectiv şapte.
Potrivit Regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă are cel puţin şapte senatori care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale.