Cristian Preda, despre propunerea lui Voiculescu: „Este ceva neserios”

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat joi, la România TV, că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu nu ar face decât să amplifice problemele României pe plan extern. Proiectul susţinut de către Dan Voiculescu, de suspendare în toamnă a preşedintelui, este văzut ca un demers neserios ce încearcă să ţină aproape de USL electoratul care a văzut în demiterea preşedintelui rezolvarea dificultăţilor economice cu care se confruntă.
Romania TV
30 aug. 2012, 09:48
Cristian Preda, despre propunerea lui Voiculescu:

Este ceva neserios. Domnul Voiculescu nu mai este parlamentar pentru că a demisionat, este doar un comentator mai puţin avizat pentru că nu invocă nimic în justificarea acestui demers, ci doar evocă textul constituţional care, ce-i drept, permite această posibilitate„, a declarat Cristian Preda la România TV.

Preda vede în afirmaţiile lui Voiculescu drept o incapacitate a acestuia de a se resemna cu eşecul de la referendum. „Cred că este vorba de dificultatea de a accepta eşecul întreprinderii pornite de USL la începutul lui iulie şi o încercare de a ţine în priză un electorat amăgit că demiterea lui Traian Băsescu ca o soluţie la problemele pe care le ridică guvernarea”, a spus Preda.

Democrat-liberalul a atras atenţia şi asupra costurilor pe plan extern pe care le presupune o a treia suspendare a lui Traian Băsescu. „Sper ca scenariul ăsta care ne-ar arunca în ridicol să nu fie declanşat pentru că avem deja un record cu două suspendări ratate la adresa aceluiaşi preşedinte şi cu o derivă democratică„, a mai spus Preda.

În schimb, deputatul PC Sergiu Andon crede că declaraţia lui Voiculescu este un răspuns la adresa nedumeririi electoratului care a votat pentru demitere, fără ca aceasta să aibă loc. El impută acest lucru şi copreşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, ce au determinat Parlamentul să accepte reîntoarcerea lui Băsescu „prin intervenţii telefonice, brutale, un şantaj al liderilor ce a dus la intrarea în sală a parlamentarilor”.

„Parlamentul a avut şansa extraordinară să se ralieze proiectelor de hotărâre ale lui Ioan Ghişe care, din punct de vedere al logicii juridice şi constituţionale erau perfecte, dar au fost tratate mizerabil, inclusiv de cele două mari partide din USL. De unde să aştepţi de la şefii celor două mari partide din Uniune o reacţie la o propunere de suspendare?”, a spus Andon la România TV.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că o nouă procedură de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar trebui declanşată în octombrie sau noiembrie astfel încât referendumul pentru demitere să aibă loc simultan cu alegerile parlamentare din decembrie.

Ca justificare a acestui demers, Voiculescu a invocat faptul că Traian Băsescu a fost de fapt demis de către „România reală”.

„În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. 6, 7 sau 9 oameni nu pot decide împotriva a 60% dintre români. Eu cred că această anomalie va fi, curând, îndepărtată”, a declarat Dan Voiculescu.

Nerepetarea suspendării ar constitui, în opinia lui Vociulescu, o sfidare la adresa voinţei naţiunii, aşa cum a fost exprimată pe 29 iulie.

„O nouă suspendare o consider posibilă şi legitimă. Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice”, a spus Voiculescu.

Acesta apreciază că, în cazul unei noi suspendări, reacţiile internaţionale vor fi mai puţin dure la adresa României.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ideea inedită a unui român pentru o vacanță ieftină în Grecia. Postarea lui a generat mari controverse
Capital.ro
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la 7 ani
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Român arestat în Italia cu 2 kilograme de cocaină după o urmărire spectaculoasă
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!