Elena Udrea a vândut acţiuni de 500.000 de euro înainte de Gala Bute

Elena Udrea s-a retras din acționariatul companiei Tim Rail Cargo, un operator feroviar privat, scrie profit.ro.  Fostul ministru controla 25% din titluri.  
Romania TV
05 iun. 2018, 13:30
Elena Udrea a vândut acţiuni de 500.000 de euro înainte de Gala Bute

Elena Udrea a vândut toate acțiunile către Ioan Valeriu Trică, fost director general CFR SA. A primit în schimbul pachetului de acțiuni 500.000 de euro și a cerut în același timp să-i fie rambursate și creditele de 526.733 lei și 60.000 euro acordate anterior societății. 

Ioan Valeriu Trică deține acum 50% din compania Tim Rail Cargo.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea – aflată în Costa Rica – a fost condamnată marţi de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, iar Rudel Obreja a primt cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă, scrie news.ro.

Elena Udrea, sentinţă definitivă: 6 ani de închisoare cu executare. Ce pedepse s-au mai dat în dosarul Gala Bute

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel sentinţa din prima instanţă, atât pentru Elena Udrea, cât şi pentru Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
S-a pus limită la banii cash. Anunț pentru cei care retrag numerar la bancomat. Banca te obligă
Playtech.ro
De ce s-a botezat Mirabela Dauer la 49 de ani. Ce religie are acum celebra artistă
DailyBusiness
METEO. ANM anunță ce îi așteaptă pe români în luna august
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Asociația de proprietari nu are niciun drept. Anunț pentru proprietarii de apartament care au câini sau pisici
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Marina rusă începe exerciții majore implicând flotele sale
MediaFlux
BETTY SALAM, cum n-a fost VĂZUTĂ NICIODATĂ! EXCLUSIV PAPARAZZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!