Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop şi ambasadorul George Maior au conferenţiat despre Marea Unire

Centenarul Marii Uniri a fost evocat la Ambasada României din Washington, luni 4 iunie 2018, de către președintele Academiei Române, prof. dr. acad. Ioan-Aurel Pop şi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, în cadrul unei conferințe susţinute în fața unui public numeros, din care au făcut parte membri ai comunității românești, ai mediului diplomatic acreditat în capitala americană, reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA. Evenimentul a făcut parte din seria celor organizate de Ambasada României pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri.
Ionela Marcu
06 iun. 2018, 17:52
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop şi ambasadorul George Maior au conferenţiat despre Marea Unire

În cuvântul de deschidere a conferinţei, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior a declarat că Marea Unire de la 1918 este povestea cea mai importantă din evoluția noastră istorică, un moment cardinal pentru evoluţia noastră ca stat, societate şi democraţie, iar românii din America au avut o contribuție esențială la realizarea acestui deziderat. Faptul că toate asociațiile românești din 1918 s-au unit într-o singură organizație, sub conducerea căpitanului Vasile Stoica, a preotului Vasile Lucaciu și au convins guvernul american de atunci, condus de președintele Woodrow Wilson, de justețea unirii, a fost o expresie a capacității noastre de acțiune politică, diplomatică inteligentă în plan extern. Din păcate, Vasile Stoica, unul dintre eroii care au luptat pentru unirea țării, a fost aruncat în închisoare de comuniști.

„Cei care vorbesc astăzi despre România ca de o colonie a Americii sunt fie ignoranţi, lipsiți de cultură politică și istorică, fie oameni de rea credinţă, şi uită că America a fost țara care ne-a ajutat să ne reîntregim național; președintele american Woodrow Wilson a avut un rol foarte important în realizarea unirii românilor de la 1918”.

De asemenea, ambasadorul României a subliniat faptul că președintele Wilson a avut un rol foarte important în realizarea unirii românilor prin cele 14 Principii pe care le-a proclamat în Congresul american. „De aceea, astăzi când, niște inconștienți aș spune, sau niște oameni lipsiți de cultură politică și istorică, vorbesc despre relaţia României cu SUA ca fiind una de subordonare, uită că America a fost țara care ne-a ajutat să ne reîntregim național. A fost țara democratică care prin forța sa pozitivă în relațiile internaționale a putut asista România, prin președintele Wilson și administrația de atunci, să revină în matca sa geografică, culturală, originară. Deci, cei care vorbesc astăzi de România ca de un fel de colonie a Americii sunt fie ignoranți, fie oameni de rea credință, după părerea mea, sau pur și simplu, nu au cultură politică și istorică. Acest Parteneriat Strategic dintre România şi SUA s-a forjat în timp, dar are fundamentele intelectuale, politice, în acel an decisiv 1918.”

„Să amintim și de elitele politice din țară: Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu, oameni cu viziune, curajoși, care au reușit și la Conferința de Pace de la Paris și în interior după aceea, să sudeze bine această unire, într-un stat care, dacă ar fi fost lăsat să evolueze natural, și nu ar fi intervenit calamitatea comunistă, ar fi fost probabil unul dintre cele mai vibrante state. Comunismul a distrus și a pârjolit mult din acest avânt pe care îl luase România după 1918. Am mai reușit să ne ridicăm la un moment istoric important, în 1989, și sper ca cei de astăzi să se ridice măcar la viziunea conceptuală a acestor oameni, dacă pot. Și să înțeleagă că fără gândire strategică, fără patriotism autentic, nu patriotism declarat printr-o propagandă foarte rudimentară, nu vom reuși să ne impunem într-o lume care vedeți ce complicată este din toate punctele de vedere și ce provocări atrage după ea. Iar faptul că suntem în NATO, suntem în Uniunea Europeană, sunt garanții de suveranitate reală a țării, nu clamată prin tot felul de retorici pe care le mai auzim de la unii”, a arătat ambasadorul României.

Președintele Academiei Române, prof. dr. acad. Ioan-Aurel Pop, a prezentat etapele realizării Marii Uniri de la 1918, începând cu momentele din jurul anului 1848, când au apărut mișcările de emancipare națională. „În 1918, unele state s-au format ca pasărea Phoenix, din propria cenușă, altele au renăscut, iar altele s-au întregit. „Ora astrală” a românilor a fost anul 1918, când, prin aplicarea dreptului la autodeterminare – oficializat în urma declaraţiei preşedintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918 – s-au unit provinciile istorice cu Regatul României. Noul cadru politic-teritorial din Europa Centrală a creat, după 1918, condiţiile favorabile dezvoltării naţiunilor, dar a conţinut şi germenele unor rivalităţi şi contradicţii. Oricum, în 1919-1920, pentru prima oară în istorie, marile puteri au ţinut seama şi de voinţa popoarelor, nu numai de propriile interese, când au aprobat noua arhitectură a Europei.”, a arătat prof. dr. acad. Ioan-Aurel Pop.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Capăt de drum pentru Călin Georgescu. A venit verdictul: Jocul s-a închis!
Playtech.ro
Regula din parcările supermarketurilor care îți poate aduce o amendă uriașă de 2.000 de lei
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Potra, îndemn la lovitură de stat militară: Arestaţi-i pe toţi şi, dacă generalii voştri încearcă să vă oprească, arestaţi-i şi pe ei.
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Avertisment privind un nou război! Coreea de Nord atrage atenția Seulului și Washingtonului privind riscul unui război „accidental”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari