Comisia Europeană suplimentează investiţiile cu 42,3 miliarde de euro

Comisia Europeană a propus, miercuri, pentru următorul buget al UE pe termen lung, aferent perioadei 2021 - 2027, reînnoirea Mecanismului pentru interconectarea Europei cu 42,3 miliarde de euro, pentru sprijinirea investiţiilor în reţelele europene de infrastructură din sectorul transporturilor (30,6 miliarde de euro), al energiei (8,7 miliarde de euro) şi din sectorul digital (trei miliarde de euro), informează un comunicat al forului comunitar.
Filip Stan
06 iun. 2018, 18:28
Comisia Europeană suplimentează investiţiile cu 42,3 miliarde de euro

Aceasta reprezintă o creştere de 47% comparativ cu perioada 2014 – 2020 şi demonstrează angajamentul UE de a crea o Uniune bine conectată şi integrată, în care cetăţenii şi întreprinderile pot beneficia pe deplin de libera circulaţie şi de piaţa unică. Pentru perioada 2021 – 2027, Comisia propune consolidarea dimensiunii de mediu a Mecanismului pentru interconectarea Europei, cu o ţintă de 60% din bugetul acestuia care să contribuie la realizarea obiectivelor climatice. Aceasta va contribui la consolidarea uniunii energetice, la îndeplinirea angajamentelor asumate de UE în temeiul Acordului de la Paris şi la întărirea poziţiei de lider mondial a Europei în lupta împotriva schimbărilor climatice.

„După încheierea Acordului de la Paris, crearea de legături între sectoare a devenit imperativă. Noul Mecanism pentru interconectarea Europei va permite şi mai multe sinergii între sectoarele transporturilor, energiei şi digital, pentru a spori la maximum impactul tranziţiei energetice. Totodată, bugetul majorat al mecanismului şi posibilitatea combinării cu alte instrumente vor ajuta Europa să rămână într-o poziţie de prim-plan în ceea ce priveşte proiectele inovatoare precum reţelele inteligente şi stocarea energiei”, a declarat vicepreşedintele responsabil cu uniunea energetică, Maros Sefcovic. Potrivit Agerpres.

La rândul său, comisarul pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Canete, consideră că această propunere va asigura infrastructura necesară pentru tranziţia către o energie curată şi va contribui la atingerea ţintelor ambiţioase fixate pentru 2030 în materie de climă şi energie.

De asemenea, în opinia comisarului pentru transporturi, Violeta Bulc, transporturile sunt un domeniu în care UE aduce beneficii concrete pentru cetăţenii săi. „Propunem un buget fără precedent pentru îmbunătăţirea mobilităţii pe continentul nostru (…) Merită pe deplin acest lucru”, a spus ea.

Propunerea CE urmăreşte o mai bună integrare a sectoarelor transporturilor, energiei şi digital, pentru a accelera decarbonizarea şi digitalizarea economiei UE. Soluţiile de mobilitate curate – cum este mobilitatea electrică – necesită o integrare strânsă a sectorului transporturilor cu sectorul energiei. Printre alte exemple se numără mobilitatea autonomă, stocarea energiei şi reţelele inteligente, scrie Agerpres.

Mecanismul pentru interconectarea Europei va sprijini o mobilitate inteligentă, sustenabilă, incluzivă şi care răspunde cerinţelor de securitate şi siguranţă, în conformitate cu propunerile „Europa în mişcare” şi cu politica UE în materie de infrastructură de transport. De exemplu, mecanismul va contribui la decarbonizarea transporturilor prin prioritizarea modurilor de transport ecologice (cum este transportul feroviar) şi crearea unor puncte de încărcare pentru combustibili alternativi. Se propune totodată un accent mai puternic pe modernizarea reţelei, în special pentru îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii. Ca expresie concretă a solidarităţii europene, o parte din buget (11,3 miliarde de euro) va fi rezervată pentru statele membre eligibile pentru a beneficia de Fondul de coeziune.

Citeşte şi Comisarul european pe energie promite că va susţine financiar eforturile ţării pentru a respecta noile ţinte de mediu

Pentru prima dată, Mecanismul pentru interconectarea Europei va sprijini şi infrastructura de transport cu dublă utilizare civilă şi militară, cu 6,5 miliarde de euro. Obiectivul avut în vedere este adaptarea reţelei de transport europene la cerinţele militare şi îmbunătăţirea mobilităţii militare în UE. Aceasta va reprezenta o contribuţie importantă la crearea unei veritabile uniuni a apărării până în 2025, care reprezintă o prioritate politică a acestei Comisii. Propunerea răspunde Comunicării comune din noiembrie 2017 şi Planului de acţiune din martie 2018, scrie Agerpres.

În sectorul energetic, noul Mecanism pentru interconectarea Europei va permite crearea unei veritabile uniuni energetice şi va sprijini tranziţia energetică în conformitate cu obiectivele propunerilor privind energia curată pentru toţi europenii. Astfel, Europa va putea rămâne un pionier al tranziţiei către o energie curată, în concordanţă cu prioritatea politică a Comisiei Juncker ca UE să devină lider mondial în domeniul energiei din surse regenerabile.

În acest scop, o nouă componentă a bugetului va stimula cooperarea dintre statele membre cu privire la proiectele transfrontaliere de producţie a energiei din surse regenerabile, pentru a promova adoptarea strategică a tehnologiilor din domeniul energiei din surse regenerabile gata de lansare pe piaţă. Programul va continua totodată să sprijine infrastructurile reţelelor transeuropene majore, permiţând o mai bună integrare a pieţei interne a energiei, stimulând interoperabilitatea reţelelor la nivel transfrontalier şi transsectorial, facilitând decarbonizarea şi garantând securitatea aprovizionării cu energie, informează Agerpres.

Mecanismul pentru interconectarea Europei va sprijini crearea unei infrastructuri digitale de ultimă generaţie, care pune bazele unei pieţe unice digitale funcţionale. Digitalizarea industriei europene şi modernizarea unor sectoare precum transporturile, energia, sănătatea şi administraţia publică depind de accesul universal la reţele de mare şi foarte mare capacitate fiabile, accesibile şi de calitate. În condiţiile unei cereri tot mai mari de reţele şi infrastructură de mare capacitate în domeniul comunicaţiilor electronice, noul Mecanism pentru interconectarea Europei va acorda o mai mare importanţă infrastructurilor de conectivitate digitală.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?