„Ambasada României la Sofia urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 7 iunie 2018, în apropierea localităţii Vidin, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, având la bord 48 de pasageri. (…) Conform datelor obţinute de reprezentanţii ambasadei, în urma producerii accidentului 11 cetăţeni români au suferit răni uşoare şi medii care au necesitat îngrijiri medicale. Zece dintre aceştia au fost transportaţi la o unitate medicalã din zonă, fiind ulterior externaţi la cerere pentru a-şi continua călătoria”, informează un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
Accidentul s-a produs la circa 30 de kilometri de Vidin, în urma unei manevre periculoase a şoferului, potrivit România TV.
O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul accidentului şi la spitalul la care au fost transportate persoanele ranite pentru asistenţă consulară.D e asemenea, reprezentanţii ambasadei au contactat compania de transport, iar în urma discuţiilor, s-a stabilit faptul că un alt autocar al companiei va prelua toţi pasagerii.
Cetăţenii români îşi vor continua călătoria în această dimineaţă după finalizarea procedurilor preliminare.