Nadia Comăneci: „Simona a făcut istorie pentru România”

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.   
Filip Stan
09 iun. 2018, 18:51
Nadia Comăneci:

„Simona a făcut istorie pentru România. Mă bucur că sunt aici. Nu-mi puteam imagina că pot fi în alt loc. Şi-a dorit foarte mult acest trofeu. De-acum înainte, orice vrea să facă, e decizia ei” – a spus Nadia Comăneci. 

La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open.

Ilie Năstase: Halep a spart gheaţa, i-am spus să fie „gurmandă” şi să mai câştige şi alte turnee

Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Dmitri Peskov și Maria Zaharova reacționează la retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'