„În condiţiile în care organizatorii mitingului desfăşurat la 9 iunie 2018 sunt persoane aflate în diverse proceduri judiciare penale, iar mesajele au vizat în mod expres justiţia, cu motivarea devoalată ca puterea politică să primeze asupra independenţei instituţiilor «nereformate», apelul la încetarea aşa-ziselor «abuzur» reprezintă o formă de presiune asupra magistraţilor care au în lucru dosare penale, chiar în etapa deliberării, ceea ce constituie un precedent extrem de periculos, ce nu poate rămâne nesancţionat în condiţiile legii~, se arată în documentul transmis, luni, de Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” către CSM.
Potrivit sursei citate, „duritatea discursului politic, pornind de la catalogarea magistraţilor, în cadrul unor afirmaţii generalizatoare, drept «corupţi», «stalinişti», «securişti», «torţionari», culminând cu denumirea absolut inacceptabilă de «şobolani», reprezintă un derapaj extrem de grav de la principiile democraţiei, iar întregul «scenariu» al mitingului politic, «recuzita» utilizată şi aşa-zisă «voinţă a poporului» de a fi ocoliţi «cei aleşi» de mijloacele legale de atragere a răspunderii penale, asociate cu declaraţia de «luptă în stradă», «până la capăt» conturează imaginea unei ameninţări grave la independenţa justiţiei”.
„De asemenea, într-o emisiune de televiziune subsecventă acestui eveniment, preşedintele Camerei Deputaţilor a ameninţat nepermis procurorii DIICOT care anchetează o plângere aflată pe rol, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acuzându-i că «riscă să plătească la greu» pentru soluţia luată. Independenţa magistraţilor nu constituie doar o garanţie a statului pentru înfăptuirea justiţiei, ci în egală măsură, un drept şi o obligaţie a magistraţilor. Independenţa este privită ca «atribut al funcţiei, care îi permite judecătorului să acţioneze în realizarea actului juridic şi, mai ales, să decidă doar în baza legii şi a propriei conştiinţe, fără nici o subordonare sau influenţă»”, se mai arată în document.
Potrivit documentrului, în discursurile liderilor politici şi ale persoanelor invitate de aceştia la mitingul din 9 iunie 2018, s-au acreditat mai multe acuzaţii: lipsa de integritate, de profesionalism şi de independenţă a unei părţi importante a magistraţilor şi funcţionarea anormală şi incorectă a sistemului judiciar, în sensul că procurorii ar instrumenta dosarele penale în mod preferenţial, doar pe baza unor denunţuri obţinute prin şantaj sau presiuni, şi nu în baza unor probe administrate legal.
„De asemenea, referirile simbolice la grupări teroriste şi ameninţările voalate ori care direct reprezintă o formă de presiune şi o tentativă de intimidare a corpului magistraţilor, nepermisă într-o societate democratică”, se mai arată în document.
Semnatarii documentului susţin că, afirmaţiile din cadrul mitingului „Stop abuzurilor din Justiţie”, prin raportare la calitatea persoanelor care le-au făcut, la faptul că mitingul a fost difuzat pe majoritatea posturilor de televiziune şi la legislaţia incidentă, „au avut ca urmare discreditarea modului de funcţionare a sistemului judiciar în ansamblul său şi compromiterea, din punct de vedere profesional şi moral, a corpului magistraţilor”.
„Modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, cu consecinţa afectării imaginii sistemului de justiţie. O asemenea abordare, care nu poate fi circumscrisă libertăţii de opinie, ca formă de manifestare a libertăţii de exprimare, afectează atât independenţa sistemului judiciar, cât şi încrederea pe care, într-o societate democratică, organele judiciare şi instituţiile din sistemul judiciar trebuie să o inspire opiniei publice (în competenta, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană care încredinţează magistraţilor apărarea drepturilor sale le aşteaptă). Într-un stat de drept, nimeni – şi cu atât mai puţin un reprezentant al uneia din celelalte două puteri, chiar dacă are calitatea de inculpat ori de condamnat penal – nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra întregului sistem judiciar. În măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmaţii generalizatoare aduce, inevitabil, atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi, implicit, a independenţei şi reputaţiei magistraţilor”, mai scriu judecătorii, în document.
Potrivit acestora, puterea judecătorească trebuie să fie independentă, ceea ce implică existenta unor anumite garanţii faţă de celelalte puteri ale statului, pentru a se evita politizarea şi pentru a apăra independentă şi imparţialitatea magistratului.
„Când, din motive infame, se urmăreşte diminuarea funcţiei şi a rolului puterii judecătoreşti, statul pierde calitatea de stat de drept, cu toate consecinţele şi implicaţiile socio-economice ce decurg din aceasta”, mai spun judecătorii.
Aceştia fac referire la documente internaţionale care garantează independenţa sistemului şi au cerut CSM să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi alte autorităţi publice competente, „în raport de faptele relatate şi de aspectele suplimentare care vor rezulta din verificările ce vor fi dispuse”.
Potrivit documentului, Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate statală care gestionează cariera magistraţilor şi are obligaţia constituţională de a apăra independenţa acestora, interesul de a proteja reputaţia şi de a asigura autoritatea magistraţilor fiind superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora, chiar dacă este ocazionată de discursul sau acţiunile unui ministru al justiţiei.
„Rapoartele MCV subliniază constant faptul că ar trebui să se întreprindă măsuri suplimentare pentru a furniza un sprijin adecvat magistraţilor împotriva cărora sunt îndreptate critici ce subminează independenţa justiţiei, nicidecum recomandarea că ar fi necesare asalturi ale politicienilor asupra judecătorilor şi procurorilor din România. Pe cale de consecinţă, se impune apărarea justiţiei ca sistem, precum şi a judecătorilor şi a procurorilor, întrucât afirmaţiile formulate în condiţiile arătate sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar, aducând atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii în ansamblul său”, mai scriu judecătorii.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus în discursul susţinut în Piaţa Victoriei, în care i-a salutat pe „inflitraţii satatului paralel”, că oamenii din stradă sunt „voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”. Dragnea a definit statul paralel ca fiind „un sistem care foloseşte instituţiile statului într-un mod nelegitim şi paralel cu drepturile şi libertăţile”.
„Vă salut cu respect, membri de partid, dar şi cei care nu sunt membri, dar au credinţă că vocea poporului trebuie auzită în afară propagandei securiste, care vrea să ne facă să credem că suntem puţini. V-aţi asumat cu demnitate dreptul la libertăţi şi democraţie, iar pentru asta meritaţi aplauzele tuturor. Îi salut, de asmenea, dar de data asta cu milă, pe toţi trimişii în Piaţă ai statului paralel. Civili sau nu, la ordin sau din curiozitate, va rog să îi salutaţi, suntem mulţi astăzi, mai mulţi decât se aşteptau cei care credeau, care ne insultau, dar ce să nu uite niciodata statul paralel este că noi suntem foarte mulţi, suntem voinţa populară exprimată de lege şi Constituţie”, a susţinut Liviu Dragnea în discursul său de la miting.
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a vorbit la mitingul organizat de PSD sâmbătă seară despre „forţe oculte care au pus mâna pe această ţară”, el spunându-le oamenilor adunaţi în Piaţa Victoriei că nu pot coexista un stat paralel cu unul democratic. „Dacă vom accepta in continuare sa finanţăm acest mecanism bolnav, să nu ne mire că nu sunt bani pentru educaţie şi sănătate”, a afirmat liderul ALDE.
La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a spus că votul românilor trebuie respectat, iar abuzurile din justiţie trebuie stopate, ea afirmând că lui Liviu Dragnea şi lui Călin Popescu Tăriceanu li s-au deschis dosare penale chiar înaintea campaniei electorale din 2016 pentru ca PSD să piardă alegerile.