Bacalaureat sesiunea a doua 2012. Varianta 4 la Fizică:
VEZI AICI BAREMUL DE CORECTARE LA FIZICĂ
În data de 2 septembrie vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16.00) şi vor fi depuse contestaţiile (între orele 16.00 şi 20.00).
Acestea vor fi soluţionate în 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în 5 septembrie.
Luni, 27 august, s-a desfăşurat proba scrisă la limba şi literatura română, urmată, marţi, de proba la limba şi literatura maternă şi, miercuri, de proba obligatorie a profilului.
SUBIECTE BACALAUREAT sesiunea a doua 2012 la LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
SUBIECTE BACALAUREAT sesiunea a doua 2012 MATEMATICĂ
SUBIECTE BACALAUREAT sesiunea a doua 2012 ISTORIE
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început în 20 august, în prima săptămână având loc probele orale.
Conform datelor comunicate de inspectoratele şcolare judeţene, pentru susţinerea probei de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română s-au înscris 13.898 de elevi, dintre care 2.603 (15,30%) nu s-au prezentat. Din totalul celor 11.171 de candidaţi evaluaţi, 4.423 (31,82%) au primit certificat de utilizator de nivel mediu, 4.745 (34,14%) au obţinut certificatul de utilizator avansat, iar 2.603 (18,73%) pe cel de utilizator experimentat.
La proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă s-au înscris 504 elevi, dintre care 482 pentru susţinerea testului la limba maghiară, 16 la limba germană, trei la limba ucraineană, doi la limba turcă şi unul la limba sârbă. Dintre aceştia au fost evaluaţi 438, iar potrivit rezultatelor, 50 (9,92%) au primit certificat de utilizator de nivel mediu, 176 (34,92%) au obţinut certificatul de utilizator avansat şi 212 (42,06%) au intrat în posesia certificatului de utilizator experimentat. La această probă nu s-au prezentat 66 de candidaţi (13,10%).
Rata de promovare înregistrată la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a fost de 44,41 la sută după soluţionarea contestaţiilor.
Anul trecut, pentru sesiunea de toamnă s-au înscris 109.595 candidaţi, cu aproape 40.000 mai mulţi decât în 2010.
Rata de promovare la sesiunea din toamnă a bacalaureatului din 2011 a fost de 16,8%.