Campionatul European de Handbal, tragere la sorţi. Ghinion pentru fete noastre, adversare de top

Marţi a avut loc la Paris tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor la Campionatul European de handbal feminin, competiţie găzduită de Franţa în perioada 29 noiembrie - 16 decembrie.
Filip Stan
12 iun. 2018, 10:18
Campionatul European de Handbal, tragere la sorţi. Ghinion pentru fete noastre, adversare de top

România face parte din Grupa D, alături de puternica selecţionată a Norvegiei, Germania şi Cehia. Meciurile acestei grupe se vor juca la Brest, în extremitatea vestică a coastelor Bretaniei. De remarcat că Norvegia este câştigătoarea ultimelor două ediţii a Campionatului European, în 2014 şi 2016, Germania a fost pe locul 12 la ultimele Mondiale (România a încheiat pe 10), iar Cehia a ajuns până în sferturi la ultimele Mondiale, eliminând în optimi chiar Naţionala României.

Merg mai departe primele trei naţionale din fiecare grupă. Apoi vom avea parte de două grupe principale a câte şase echipe, iar primele două echipe din fiecare grupă vor merge în semifinale.

La tragerea la soţi, România a făcut parte din a doua urnă valorică, alături de Spania, Serbia şi Muntenegru. În prima urnă au fost repartizate Norvegia, Ungaria, Franţa şi Danemarca.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cutremur în România, sâmbătă noapte, 11 august 2024. Magnitudine de 4.7
Capital.ro
Românii nu-și mai primesc banii înapoi! Mulți simt că au luat țeapă
Playtech.ro
AVEM decizia TAS pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu! Total neaşteptat ce măsură s-a luat
DailyBusiness
Alertă în România! ADIO murături în 2024
Adevarul
Prezență bizară în zona centurii localității Florești din Cluj. A fost apelat 112, polițiștii fac căutări
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Cele mai grele minute din viața lui Băsescu. Decizia a fost luată pe loc
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
Primele detalii despre Ștefan Bănică Jr, după ce s-a spus că este în stare gravă la spital, în urma unui accident de proporții
Cancan.ro
TAS a decis: vești CRUNTE pentru Sabrina Voinea. E sau nu corect verdictul lor final?! Tu ce părere ai?
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Adevărul despre accidentul de mașină în care ar fi fost implicat Ștefan Bănică: „Nu știam. Am aflat odată cu voi”. Mesajul transmis de artist în mediul online
Capital.ro
Banii cash ce trebuie schimbați urgent la BNR. Devin imposibil de folosit la plată
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Sportivii români vor evolua la Jocurile Olimpice de la Paris pe 11 august
MediaFlux
Marius Budăi anunță când vin pensiile majorate la seniori: „Este acea convenție cu Poșta Română”
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!