Noi suspiciuni de pestă porcină africană în Tulcea

Medicii veterinari au eutanasiat cinci animale din două gospodării în care trei suine au murit cel mai probabil din cauza pestei porcine africane (PPP).
Iulian Tudor
12 iun. 2018, 13:42
Noi suspiciuni de pestă porcină africană în Tulcea

„Probele prelevate de la trei suine din gospodăria privată din localitatea Ceatalchioi au fost pozitive pentru virusul PPA. Probele analizate în laboratorul de la Tulcea au fost transmise pentru confirmare laboratorului naţional de referinţă al Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală. Noi acţionăm deocamdată în caz de suspiciune, iar cei cinci porci din cele două gospodării au fost eutanasiaţi”, a afirmat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă, potrivit Agerpres.

De asemenea, probele prelevate de la trei mistreţi sălbatici găsiţi morţi pe raza comunei Ceatalchioi au fost, potrivit sursei, pozitive la testele pentru PPA efectuate în laboratorul de specialitate al DSVSA.

„Echipele noastre care monitorizează traficul la ieşirea din Delta Dunării au identificat în zona Podul Roşu un mijloc de transport privat în care s-a găsit un pachet de carne provenită de la un porc sacrificat. Carnea a fost confiscată, probele au fost ridicate şi transmise la Laboratorul veterinar Tulcea şi urmează să vedem rezultatele analizelor”, a mai spus directorul DSVSA.

Medicii veterinari tulceni au înregistrat vineri, 8 iunie, primele suspiciuni de PPA din judeţ în patru gospodării private din satele Ceatalchioi şi Sălceni unde au murit şapte porci. Toate suinele din aceste ferme private şi din cele din imediata apropiere au fost eutanasiate, iar gospodăriile au fost dezinfectate de specialiştii DSVSA.

Pentru prevenirea răspândirii PPA din Delta Dunării în zona de terasă a judeţului, autorităţile au decis interzicerea circulaţiei porcinelor şi a produselor şi subproduselor din carne de porc din Rezervaţie şi au instituit filtre de control.

Cazurile de PPA au apărut, potrivit sursei, pe fondul migrării populaţiilor de mistreţi sălbatici din delta ucraineană în cea românească şi a scăderii cotelor Dunării, în contextul în care de aproape doi ani pe partea ucraineană a fluviului s-au înregistrat zeci de focare de PPA.

DailyBusiness
Lovitură dură pentru români! S-au pierdut 2.000 de lei per angajat
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Salarii de 5.000 de lei pe lună, pentru cei fără studii superioare! Unde găsești aceste locuri de muncă
Fanatik.ro
Orașul mic din România unde se va face o investiție de 20 de milioane de euro în domeniul energiei. În trecut a fost considerată cea mai poluată localitate din Europa
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. Anunțul la care planeta nu se aștepta: Treceți la producția de serie!
Playtech.ro
A murit jurnalistul TVR Dragoș Tăbăran. Ce a pățit fostul corespondent de război
DailyBusiness
Milioane de români primesc tichete majorate în octombrie
Adevarul
Satul care a dat marmură pentru vila lui Ceaușescu și Casa Poporului. Ce se întâmplă cu drumul de marmură care l-a făcut faimos
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
Putin scoate armele nucleare. Putem ]ncepe
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
„Încă am o viață sexuală foarte bună cu el”. Victoria Beckham dezvăluiri intime incendiare despre David Beckham
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Cum arată Betty Salam acum, la 6 luni după Asia Express 2024. Are și mai multe kilograme ca la TV. Mesajul ei pentru cei care o critică
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Breaking News | Incendiu în Parlamentul României. Un individ a aruncat cu benzină. 300 de persoane au fost evacuate
Capital.ro
România a luat fața Ungariei. Ungurii au fost umiliți. Decizia luată de Comisia Europeană
StirileBZI
Dispare permisul auto! Unde se introduce Cardul My Number
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
stirilekanald.ro
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
substantial.ro
Un fost angajat al unui holding ucrainean, condamnat pentru trădare
MediaFlux
PUTIN a DECIS URGENT! ARMATA este PREGĂTITĂ. UNDĂ DE ȘOC la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...