Preşedintele venezuelan Nicolas Maduro a numit vicepremier o FEMEIE. Are 49 de ani şi „şi-a dovedit valoarea în mii de lupte”

Nicolas Maduro, a numit-o joi pe Delcy Rodriguez, care conduce Adunarea Constituantă, în funcţia de vicepreşedinte, cu ocazia unei remanieri guvernamentale. Eodriguez îl înlocuieşte pe Tareck El Aissami care a fost desemnat în fruntea noului Minister al Industriei şi Producţiei Naţionale.
Iulian Tudor
15 iun. 2018, 08:53
Preşedintele venezuelan Nicolas Maduro a numit vicepremier o FEMEIE. Are 49 de ani şi

Delcy Rodriguez, în vârstă de 49 de ani, este o apropiată a lui Nicolas Maduro care a descris-o ca „o tânără curajoasă, o fiică de martir şi o revoluţionară care şi-a dovedit valoarea în mii de lupte”.

Preşedintele socialist a explicat că această remaniere prin „victoria grandioasă a poporului la 20 mai”, data alegerilor prezidenţiale.

Scrutinul, boicotat de opoziţia care a denunţat o „farsă”, s-a soldat cu realegerea lui Nicolas Maduro. La putere din 2013, el a obţinut al doilea mandat până în 2025, informează Agerpres.

Rezultatul a fost respins de Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada şi 13 ţări din America Latină care au criticat „neregulile” din timpul votului.

Delcy Rodriguez s-a aflat la conducerea atotputernicei Adunări Constituante de la înfiinţarea acesteia, în iulie 2017. Un vot urmează să fie organizat pentru alegerea succesorului ei. De formaţie avocat, Delcy Rodriguez a urcat treptat toate eşaloanele în cadrul guvernului, fiind succesiv ministru al comunicaţiilor, apoi ministru de externe. De asemenea, ea a condus mişcarea ‘Somos Venezuela’ (Suntem Venezuela), lansată la începutul anului de Nicolas Maduro pentru a sprijini candidatura lui la preşedinţie, potrivit Agerpres.

La rândul său, Marleny Contreras – soţia numărului doi al puterii venezuelene, Diosdado Cabello, a fost numită ministru al lucrărilor publice.

Puternic afectată de prăbuşirea preţului la ţiţei din 2014, Venezuela, care obţine 96% din venituri din petrol, suferă de o lipsă de devize care a aruncat-o într-o criză acută. În cinci ani, PIB a scăzut cu 45%, potrivit FMI.

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Drone ucrainene atacă un depozit de carburant în regiunea Kaluga, Rusia
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?